Stranieri

Echipa lui Rădoi era condusă cu 0-2 în minutul 80, dar finalul a fost dramatic » Urmează duelul cu Șumudică

Mirel Rădoi/ foto Imago Images

Articol de Adrian Duţă  —  Thursday, 16 March 2023

Al Tai, echipa antrenată de Mirel Rădoi, a remizat cu Al Khaleej, scor 2-2, în etapa 21 din campionatul Arabiei Saudite, după un final dramatic. 

Al Tai era condusă cu 2-0 în minutul 80, dar echipa lui Mirel Rădoi a revenit și a egalat în prelungiri, după autogolul lui Douglas Friedrich.

Al Tai, echipa lui Mirel Rădoi, a revenit de la 0-2 în ultimele minute

Al Tai a dominat meciul, a avut mai multe ocazii, 11 față de 6, și o posesie de 65%. Echipa lui Rădoi a avut probleme în apărare și a fost condusă cu 2-0. Al Khaleej a deschis scorul prin Cikalleshi, în minutul 13. Și-a dublat avantajul înainte de pauză, în minutul 45+3, prin Al Abdah. 

Oaspeții au dat startul revenirii în minutul 80, prin golul cu capul al lui Al Johani. Al Tai a smuls egalul în minutul 90+3, după ce mingea respinsă de portarul lui Al Khaleej l-a lovit pe Friedrich, apoi a intrat în poartă.

Trupa lui Mirel Rădoi a urcat pe locul 7 după egalul cu Al Khallej, cu 26 de puncte. Pentru Al Tai urmează meciul cu Al Raed, echipa lui Marius Șumudică, pe 5 aprilie. Al Raed este pe locul 9, la două puncte sub Al Tai și cu un meci în minus. Al Nassr, echipa lui Cristiano Ronaldo, este pe locul doi.

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.