FCSB. După ce în sezoanele trecute, dar și la startul celui actual, mai multe echipe de prima ligă se aflau în situația de a avea un antrenor care să nu dețină licența Pro și să apeleze, formal, la un nume cu document activ doar pentru a bifa regulamentul, în momentul de față doar FCSB mai e în afara legii, din perspectiva Școlii de Antrenori.
Până și FC Argeș a intrat în legalitate, după ce s-a despărțit de Marius Croitoru, care deținea licența A. L-a numit pe Bogdan Argeș Vintilă, care are Pro și care în trecut s-a aflat, chiar pentru mai bine de 6 luni, și pe banca FCSB-ului.
Dintre antrenorii ce au condus echipe de prima ligă în anii precedenți și ce nu aveau Pro, dar nici acum nu au această calificare, se numără: Marius Croitoru, Andrei Prepeliță sau Ilie Poenaru.
FCSB continuă fără antrenor cu licență Pro
Ediția de vineri a Gazetei Sporturilor scrie că Gigi Becali nu va numi, cel puțin în perioada următoare, un tehnician care să bifeze nivelul de calificare necesar pentru Liga 1. La primul meci din play-off, cu CSU Craiova, echipa va fi condusă tot de Filip, iar în al doilea joc, Pintilii va reveni pe bancă și va și putea să dea indicații.
eși a căutat variante în ultima vreme, prin intermediul managerului Mihai Stoica, Gigi Becali nu dorește, cel puțin pentru perioada următoare, să aducă pe bancă un deținător de Pro. Măcar până în luna aprilie, echipa va continua fără un nou-venit în staff.
16 meciuriare Pintilii ca antrenor principal în Liga 1; e al doilea cu cele mai puține jocuri dintre cei aflați acum pe prima scenă, ultimul fiind Florin Pârvu (6 meciuri), în vreme ce primii sunt Dan Petrescu (315), Hagi (299) și Sabău (235)
{{text}}