CFR Cluj este favorita bookmakerilor pentru un nou titlu în SuperLigă. Ar fi al 6-lea consecutiv pentru formația pregătită de Dan Petrescu, dacă Farul și FCSB nu vor reuși surpriza.
Componența play-off-ului a fost stabilită joi seară, după victoria categorică a lui Sepsi în fața lui FCU Craiova, scor 4-0. Casele de pariuri au recalibrat cotele pentru câștigarea titlului. Un lucru a rămas fix: CFR Cluj are prima șansă.
Cotele pentru câștigarea titlului în SuperLigă:
- CFR Cluj - 1,70
- Farul - 3,25
- FCSB - 6,00
- CS Universitatea Craiova - 25,00
- Rapid - 50,00
- Sepsi - 1000,00
Farul, cu jumătate de pas în fața lui CFR Cluj
Farul începe play-off-ul din postura de lider. Are 32 de puncte, la fel ca formația pregătită de Dan Petrescu, dar clujenii au beneficiat de rotunjire. În cazul în care cele două vor încheia și partea decisivă a campionatului la egalitate de puncte, constănțenii ar avea întâietate.
Calificați în ultima clipă, covăsnenii de la Sepsi i-ar putea îmbogăți pe pariori. Cota lor la câștigarea titlului este 1.000.
{{text}}