Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA

Mihai Rotaru, devastator! A intrat la TV și a pus tunurile pe Edi Iordănescu: „Am pus pariu că va fi așa! Nu cred în viitorul naționalei cu el pe bancă. Oricum, «Cartof» decide!”

Mihai Rotaru / foto: GSP

Articol de Viorel Tudorache, Remus Dinu   —  sâmbătă, 18 martie 2023

Mihai Rotaru, finanțatorul celor de la Universitatea Craiova, a lansat un atac extrem de tăios la adresa selecționerului Edi Iordănescu. Motivul? „Juveții” n-au nici măcar un jucător convocat pentru meciurile cu Andorra și Belarus.

„N-aș vrea să comentez deciziile emoționale ale selecționerului, dar am pus pariu cu jurnaliști și oameni din presă că Universitatea nu va mai avea jucători la prima reprezentativă cât timp va fi domnul Edi

Totul a plecat de la momentul petrecut în urmă cu două acțiuni, când mi-am expus un argument în mod politicos. Imediat, toți jucătorii de la Craiova au stat în tribună. Apoi, domnul Gigi Becali l-a târât prin mocirlă pentru decizia cu Tavi Popescu, apoi Edi l-a băgat titular”, a spus Mihai Rotaru, la emisiunea „Digi Sport Matinal”. 

Mihai Rotaru: „Nu cred în viitorul echipei naționale cu Edi Iordănescu”


Omul din fruntea lui CSU Craiova și-a continuat tirada la adresa selecționerului: a spus răspicat că nu crede în viitorul primei reprezentative sub comanda lui Edi Iordănescu, dar și că grupul de la lot e gestionat de „Cartof”, asistentul tradițional al lui Edi Iordănescu

„Nu cred în viitorul echipei naționale cu Edi Iordănescu. Eu nu cred că va termina nici pe locul 3. Sunt deciziile dânsului, dar asta este opinia mea. Știu cum funcționează relațiile interumane acolo. El vorbește despre forța grupului, dar nu știe ce înseamnă forța grupului, pentru că nu el o gestionează. «Cartof» gestionează forța grupului, el gestionează relațiile interumane. Celebrul «Cartof» o face, da. Edi l-a adus pe un post inventat, are o influență importantă. 

L-am vrut la Craiova pentru că îl consideram un antrenor tânăr, organizat. Dar are multe alte caracteristici negative. Puteți să-i faceți un profil psihologic citind ultima lui postare. L-am dorit, am crezut că poate fi o alegere bună. Nu vreau să mai spun și altceva, ar fi exagerat. Convocările au fost făcute emoțional, asta e părerea mea. Ar trebui să aibă alte preocupări decât să intre la TV și să răspundă unuia sau altuia”, a mai spus Mihai Rotaru. 

Andrei Ivan e cel mai în formă atacant din acest moment, alături de Alibec. Nu spun să-l convoace pe Andrei Ivan, doar spun că era unul dintre jucătorii în formă ai campionatului.



- Mihai Rotaru, finanțator CSU Craiova


Andrei Ivan nu a mai fost convocat din motive disciplinare

La ultima acțiune a naționalei, amicalele cu Slovenia și Moldova, din noiembrie 2022, Edi Iordănescu l-a convocat pe Vătăjelu în locul lui Nicușor Bancu, accidentat. Bancu este și acum indisponibil, în timp ce Andrei Ivan nu a mai fost convocat din motive disciplinare, după ce în primele meciuri din Liga Națiunilor fusese printre jucătorii de bază. „Noarului” Craiovei i s-a reproșat în trecut atitudinea etalată la națională, motiv pentru care a mai fost sărit din schemă și la alte acțiuni. Printre „păcatele” comise de Ivan: el le-ar fi răspuns pe un ton obraznic oamenilor din staff-ul naționalei, ba chiar ar fi inventat o accidentare.

„Cartof”, omul de încredere al lui Edi Iordănescu

FRF nu a fost inițial de acord ca Alexandru Radu să fie antrenor secund, așa că Edi Iordănescu l-a inclus în echipa lui ca analist. Poreclit „Cartof”, asistentul l-a urmat peste tot încă din copilărie și nu e simpatizat de nimeni dintre cei care au avut de-a face cu el, scria Gazeta Sporturilor în ianuarie 2022, într-un portret realizat de jurnaliștii GSP colaboratorului lui Edi

Edi Iordănescu și Alexandru Radu / FOTO: Imago-Images

Alexandru Radu a jucat fotbal la juniorii Stelei și a fost poreclit „Cartof” încă de atunci. „Avea nasul ca un cartof”, explică un fost coleg de ce copiii ajunseseră la porecla aceea. A continuat să fie strigat așa și ca antrenor. Radu are 43 de ani, vârsta lui Edi, și au fost coechipieri la juniori, o perioadă care i-a legat.

Persoane care au mai lucrat cu Edi îl laudă și-l critică în același timp din cauza prezenței lui Radu în staff: „Edi își alege colaboratorii doar în funcție de loialitate, nu după competență! «Cartof» nu doar că nu ar trebui să îi fie secund, el n-ar trebui să se afle în anturajul lui!”. Jucătorii pe care i-a mai antrenat Iordănescu l-au privit și ei pe Radu ca pe un „turnător”: „Îi spune totul lui Edi, el doar rolul acesta îl are, să ne urmărească și să îi povestească”.

Lotul convocat de Edi Iordănescu pentru meciurile cu Andorra și Belarus

  • PORTARI: Florin Niță (Pardubice | Cehia, 19/0), Ionuț Radu (Auxerre | Franța, 2/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 1/0);
  • FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 10/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 20/2), Adrian Rus (Pisa | Italia, 17/1), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 24/2), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 3/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 15/0), Mario Camora (CFR Cluj, 9/0), Raul Opruț (Hermannstadt, 2/0);
  • MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (FCSB, 9/0), Alexandru Cicâldau (Ittihad Kalba | EAU, 28/4), Marius Marin (Pisa | Italia, 8/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 9/0), Darius Olaru (FCSB, 9/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 44/2), Adrian Șut (FCSB, 0/0), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 56/11), Olimpiu Moruțan (Pisa | Italia, 5/1), Alexandru Dobre (Famalicão | Portugalia, 0/0), Dennis Man (Parma | Italia, 16/5), Octavian Popescu (FCSB, 5/0);
  • ATACANȚI: Florin Tănase (Al Jazira | EAU, 15/2), Denis Alibec (Farul Constanța, 27/2), George Pușcaș (Genoa | Italia, 34/10).

VIDEO Gigi Becali, mesaj pentru Iordănescu jr.: „Nu mă interesează echipa națională! Edi n-are cu cine”

Citește și alte știri despre echipa națională: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.