Fotbal   •   Liga 2   •   Dinamo

Asta va fi ziua decisivă la Dinamo! Decizie de ultimă oră luată de APCH

Articol de Viorel Tudorache   —  sâmbătă, 18 martie 2023

Dinamo a depus la tribunal, pe 16 martie, un alt plan de reorganizare modificat, cu prelungirea perioadei de implementare, după ce instanța l-a respins în decembrie pe cel propus inițial, motivând că nu respectă legea.

APCH a renunțat la ideea de a mai deveni acționar majoritar prin conversia în acțiuni a creanțelor deținute la masa credală. 

Administratorul judiciar, Răzvan Zăvăleanu, a convocat adunarea creditorilor SC Dinamo 1948 SA în ziua de 7 aprilie, pentru a fi supus la vot aprobarea noului plan.

Informația a fost confirmată pentru GSP de administratorul special al lui Dinamo, Vlad Iacob: "Da, a fost depus un plan de reorganizare modificat nou. Dacă va trece acesta, îl va înlocui pe cel vechi. Se va merge pe «haircut»".


Noul plan de reorganizare presupune tăierea unor datorii de 5 milioane de euro

Conform Tabelului definitiv actualizat al creditorilor, creanțele de la masa credală au o valoare de aproximativ 37,3 milioane de lei, aproximativ 7,4 milioane de euro.

Prin noul plan se dorește reducerea acestei sume la aproximativ 2,4 milioane de euro.

Perdanții vor fi creditorii din categoria "chirografari", care, prin noul plan, nu vor mai fi plătiți deloc la final! Și s-ar face, astfel, o economie de 5 milioane de euro. Dar, probabil, vor mai fi multe procese și piedici judecătorești până la rezolvarea situației.


Este al treilea plan de reorganizare conceput de RTZ

Noul "plan" este al 3-lea conceput de firma de insolvență RTZ, care lucrează cu Dinamo, din 2021 încoace, iar el se va întinde pe încă doi ani, până în 2025.

Aprilie va fi o lună extrem de importantă pentru Dinamo. Plata datoriilor urgente, pentru obținerea licenței, trebuie rezolvată (făcută sau obținerea unor înțelegeri cu cei implicați pentru amânare) până la finalul lunii aprilie. Apoi, după un vot favorabil în Adunare, judecătorul sindic își va expune și el punctul de vedere.

Apelul pentru planul respins este pe 26 aprilie

Planul de reorganizare modificat aprobat de adunarea creditorilor la 14 octombrie 2022, dar respins de judecătorul sindic, presupunea ca fanii APCH/DDB să dețină 98% din acțiuni, iar datoriile clubului să scadă la aproximativ 2,5 milioane de euro.

Planul de reorganizare modificat a fost respins, după ce a fost contestat în instanță de Dorin Șerdean, Nicolae Badea și Cornel Țălnar. Cei trei se opun ca fanii din APCH să devină acționari majoritari.

Dinamo și APCH au formulat apel, iar primul termen a fost stabilit pentru 26 aprilie. Curtea de Apel a respins cererea prin care Răzvan Zăvăleanu a solicitat preschimbarea termenului pentru 15 martie.

Eugen Voicu, omul din spatele companiei care a preluat Dinamo: „Minimum 12 milioane de euro investiți”

Eugen Voicu, asociat la firma Red&White, care a cumpărat 80% dintre acțiunile lui Dinamo, a explicat că viitorul lui Dinamo depinde de aprobarea noului plan de reorganizare. 

Pe prima poziție în comunicatul pe care l-am dat imediat după ce am făcut această tranzacție se află aprobarea unui nou plan de restructurare în Comitetul Creditorilor. Este firesc într-o societate în insolvență să se întâmple lucrul acesta. În funcție de ce se va întâmpla și cum va arăta acest plan bugetul nostru se va adapta. Altfel sunt niște datorii istorice care sunt mult prea mari pe care nu ni le putem asuma”

Eugen Voicu, asociat la firma Red&White, acționar-majoritar Dinamo

Voicu a prezentat planul de acțiunile al companiei Red&White: „Vorbim de un plan de 3 ani și jumătate și investiția minimă la care ne gândim este 12 milioane de euro. Vom extinde baza de acționari, acum suntem într-o fază de selecție.

Dinamo este în a doua insolvență din istoria clubului, din vara lui 2021. Prima fusese în 2014-2015, în „era” Negoiță.

Citește și alte știri despre Dinamo: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.