Tottenham a condus la Southampton cu 3-1, dar s-a văzut egalată în prelungiri, din penalty!
Meci spectaculos în etapa 28 din Premier League. Southampton și Tottenham nu au fost foarte generoase cu golurile în prima parte, când s-a înscris o singură dată (Pedro Porro, minutul 45+1), dar în repriza secundă au pornit robinetul reușitelor.
Che Adams a egalat pentru „sfinți” în primul minut de la reluarea jocului, dar Harry Kane (gol în minutul 65) și Ivan Perisic (75) au înclinat balanța în favoarea londonezilor.
Meci-spectacol în Premier League: Tottenham, egalată de Southampton la 3 în prelungiri!
Southampton nu a cedat și a redus din handicap în minutul 77 prin Theo Walcott, fost rival aprig al lui Spurs în perioada Arsenal, apoi a egalat la 3 în prelungiri, minutul 90+3, din penalty!
Introdus pe teren în minutul 86, mijlocașul senegalez Pape Matar Sarr (20 de ani) a comis o greșeală de începător și l-a lovit în propriul careu pe Maitland-Niles în timp ce încerca să degajeze balonul.
Penalty clar, transformat impecabil de Ward-Prowse, în vinclu!
Southampton a scos un egal în prelungiri contra lui Tottenham
S-a făcut astfel 3-3, iar trupa spaniolului Ruben Selles a obținut un punct prețios. Antonio Conte a părăsit terenul cu capul plecat, vizibil supărat de cele întâmplate.
Tottenham rămâne pe 4, cu 49 de puncte, dar tremură pentru locul de Champions League. Newcastle are două puncte în minus, dar și două meciuri mai puțin.
Southampton este tot ultima, dar s-a apropiat la numai două puncte de Everton, prima echipă de pe locurile sigure.
{{text}}