Eugen Neagoe (55 de ani), antrenorul de la CSU Craiova, a anunțat motivul pentru care mijlocașul defensiv Alexandru Crețu (30) începe ca rezervă meciul cu FCSB din prima etapă a play-off-ului.
Alexandru Crețu, unul dintre cei mai importanți jucători ai Craiovei, titular obișnuit și autorul a 5 goluri în acest sezon, începe pe bancă meciul cu FCSB din această seară, care deschide play-off-ul sezonului actual de SuperLigă.
Crețu a jucat 30 de minute etapa trecută, cu UTA, dar a acuzat dureri după acel meci și nu este în condiția optimă pentru a începe o partidă precum cea de astăzi din primul minut.
Eugen Neagoe dezvăluie de ce este rezervă Alexandru Crețu în FCSB - Universitatea Craiova
Eugen Neagoe, antrenorul alb-albaștrilor, a vorbit înainte de meciul cu FCSB despre situația elevului său.
„Alex Crețu nu a fost foarte bine. A acuzat dureri mari după ultimul joc, cu UTA. A făcut antrenament cu noi doar două zile, efectiv nu avea cum să intre din primul minut.
Îmi pare rău pentru el, este un jucător valoros, care ne-a ajutat întotdeauna. În momentul în care am apelat la el, chiar dacă nu a fost în primul 11, a intrat de pe bancă și a adus un plus”, a precizat Neagoe la PrimaSport.
FCSB - Universitatea Craiova, echipe de start:
FCSB: Târnovanu - Sorescu, Dawa, I. Cristea, Radunovic - Edjouma, Ad. Șut, Olaru - Fl. Coman, Compagno, Oct. Popescu
Rezerve: A. Vlad - V. Crețu, Haruț, Miculescu, Ov. Popescu, Oaidă, Pantea, Radaslavescu, Cordea
Antrenor: Mihai Pintilii
CS Universitatea: L. Popescu - Șt. Vlădoiu, Zajkov, Bg. Mitrea, Ndong - Mateiu, Screciu - Ișfan, Baiaram, A. Ivan - Markovic
Rezerve: Lazar - Hanca, Găman, Sala, Al. Crețu, Roguljic, Rivaldinho, Koljic
Antrenor: Eugen Neagoe
{{text}}