Sporturi   •   Formula 1   •   FERRARI

„De ce ești cu cineva de 77 de ani?” » Romina Gingașu, soția de 34 de ani a bossului Ferrari, declarații explozive: „Așa am «decolat»”

+51 Foto
Romina Gingașu, românca în vârstă de 34 de ani, foto: Imago

Articol de Andra Mocanu   —  duminică, 19 martie 2023

Piero Ferrari, 77 de ani, și Romina Gingașu, românca în vârstă de 34 de ani, cu care moștenitorul și patronul Ferrari s-a căsătorit în 2021, au apărut împreună la Formula 1, în Bahrain. Atunci, îndrăgostiții au fost numai un zâmbet. 

Romina Gingașu e româncă originară din București. Aceasta a avut o relație acum câțiva ani cu Silvius Prigoană, fiul cel mic al lui Silviu Prigoană din primul mariaj. Mulți s-au întrebat cum a ajuns într-o relație cu Piero Ferrari, care are aproape dublul vârstei ei. 

„L-am cunoscut pe Piero când locuiam aici, în Monte Carlo, și lucram la Bombardier, vindeam avioane private”

„L-am cunoscut pe Piero când locuiam aici, în Monte Carlo, și lucram la Bombardier, vindeam avioane private. Nu aveam 27 de ani, așa cum se scrie în presă, aveam 24. Imediat după ce am terminat Academia Tehnică Militară, care a fost un mediu destul de masculin, era clar că eu nu o să mă duc acasă să mă îndrăgostesc și să fac copii.


Și astfel am răspuns și întrebării «de ce mi-am ales pe cineva mai în vârstă decât mine?». Pentru că după o școală atât de puternică mi-am construit o personalitate puternică și am «decolat».

E foarte atent cu cheltuielile. Noi suntem o familie cât se poate de normală. Am văzut că s-a comentat și despre rochia mea de la Bahrain. Era o rochie de H&M. Deci noi suntem o familie foarte normală.

Ca femeie, este foarte important ce mesaj transmiți. Prin codul vestimentar, prin comportament și prin limbaj. Atunci, lucrurile astea se dezvoltă în ani și în timp. Evident, le aveam deja după o școală militară. Știam cum să interacționez. Am fost mereu o persoană sociabilă și asta m-a ajutat foarte mult în Bombardier. Mi-a fost greu la început lângă Piero și cu stilul lui de viață, însă a durat cam 3-4 ani să mă acomodez.


La început nici nu aveam garderoba pentru ce întâlniri avea el. Eu eram mereu în sacou și cămașă și Ferrari mi-a deschis o lume la care nici nu visam. Și îi mulțumesc pentru asta.

Singurul român care deține un Bombardier este domnul Țiriac. Și este singurul român care își permite. Restul, scuze... Din punct de vedere financiar, legal”, a explicat Romina Gingașu la Digi FM

Cuplul Piero Ferrari - Romina Gingașu obișnuiește să vină des în România

„Am venit în România pentru că am cunoscut-o pe Romina, iar acum suntem căsătoriți. Tocmai din acest motiv, mai vin aici câteodată. Îmi place Bucureștiul, este un oraș care se dezvoltă. Mă bucur când văd mașini Ferrari parcate pe stradă, în fața restaurantelor”, povestea Piero Ferrari, care în august 2022 a vizitat alături de soția lui colecția de mașini a lui Ion Țiriac.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.