Marius Șumudică nu înțelege de ce elevul lui, Alexandru Mitriță (28 de ani), nu a fost convocat de Edi Iordănescu la echipa națională pentru meciurile cu Andorra și Belarus. Tehnicianul îl dă exemplu pe Alexandru Cicâldău (25), fotbalist ce evoluează în Emiratele Arabe, campionat pe care Șumudică îl consideră mult sub Arabia Saudită.
- Naționala României se pregătește pentru preliminariile EURO 2024, pe care le va începe cu un meci împotriva Andorrei, programat pe 25 martie, în deplasare.
VIDEO. Marius Șumudică îl vrea pe Mitriță la echipa națională
„Mitriță joacă bine, are și 6-7 assist-uri. Dacă ar fi ca la hochei, ar fi departe. Nu contează numai golurile. E un jucător care face diferența, oricând poate destabiliza adversarul. Să-l ajute golurile la ce? Nu sunt în măsură să dau verdicte dacă merita sau nu la națională.
Dacă-l iei pe Cicâldău de la Kalba, care e un campionat, să mă scuze Dumnezeu, mult sub ce e Arabia Saudită, lasă-mă să cred că îl poți lua și pe Mitriță! Nu comentez mai mult, ce vrei să fac? Să mă bat cu Iordănescu? Să mă aștepte pe afară?”, a zis Șumudică.
5goluri a marcat Alexandru Mitriță în acest sezon la Al Raed
Șumudică despre situația lui Ianis Hagi și șansele României: „Nu ne calificăm”
Deși e convins că Ianis Hagi ar fi trebuit ajutat printr-o selecție la echipa națională, Șumudică e ferm și spune că la lot ar trebui să apară doar jucători ce evoluează constant. Tehnicianul a comentat decizia lui Edi Iordănescu de a-l evita pe Ianis pentru ”dubla” cu Andorra și Belarus.
„Fiecare are opinia lui. Pe Gică îl înțeleg, e tată în primul rând. Ianis e un jucător bun, un jucător care poate avea nevoie de ajutor în aceste momente. Cred că în alte țări așa s-ar fi procedat. În același timp Edi are nevoie de jucători valizi, cu meciuri în picioare, care probabil că trebuie să fie 100% la joc.
Asta înseamnă echipa națională. Acolo trebuie să te uiți. Bă, ce a făcut jucătorul ăla duminică. A jucat! Ok, îl luăm. N-a jucat, stai bă acasă. Dacă ești pe bancă, rupi banca și când te duci la duș ai vergeturi pe funduleț, ce să cauți?
Dacă nu iei 6 puncte cu Andorra și Belarus, trebuie să... Ce să mai! Să nu mai zic mai mult. Nu ne calificăm la Euro. Consider că azi nu avem valoarea necesară. Elveția e peste noi, Kosovo e peste noi. Ăsta e nivelul nostru”, a mai zis Șumudică.
{{text}}