Fotbal   •   Liga 1   •   Farul - Sepsi 2-1

Gică Hagi a avut doi remarcați după victoria cu Sepsi: „Pare lent, dar e foarte iute”

FOTO: facebook @farulconstanta

Articol de Adrian Jitea   —  duminică, 19 martie 2023

Farul a debutat cu o victorie în play-off-ul SuperLigii, scor 2-1, în fața codașei Sepsi Sf. Gheorghe. Gică Hagi (54 de ani) a fost mulțumit de cadoul primit de la elevii lui pentru al 300-lea meci ca antrenor în primul eșalon. 

Constantin Grameni și Adrian Mazilu, doi dintre tinerii promovați de Hagi în acest sezon, au adus victoria care consolidează poziția de lider în play-off. Hagi a fost mulțumit de jocul prestat. 

Gică Hagi, după Farul - Sepsi 2-1

„O victorie muncită, cu două echipe foarte bune, care au jucat un fotbal foarte bun. Au încercat să iasă la joc. Nici una dintre echipe nu avea nimic de pierdut. Ne doream cele trei puncte.


Am câştigat pe merit, chiar dacă Sepsi a jucat foarte bine. Sunt fericit pentru băieţi, pentru copii, pentru că au făcut un meci bun. Contează punctele în momentul de faţă şi e un start bun de play-off.

Nu am cum să fiu supărat pe niciunul dintre jucători, cu toate că aţi văzut cum mă agit. Dar după meci îi felicit. Au reuşit să câştige de două ori cu Sepsi, acasă, şi nu este un lucru uşor.

Presiunea e pe noi. Am fost şi în campionatul regulat cei mai buni. Am venit de pe primul loc şi în fiecare meci este important să încercăm să fim cei mai buni”, a spus Gică Hagi la Orange Sport. 

Hagi, laude pentru marcatorii Grameni și Mazilu


Dina Grameni este un mijlocaş care are un echilibru, o balanţă foarte bună între defensivă şi ofensivă. Pare lent, dar e foarte iute. Gândeşte bine, pasează bine. Are un picior bun. A marcat goluri, munceşte foarte mult şi este destul de tânăr, 20 de ani. Are timp să înveţe să ajungă mai bun, mai matur.

Acum, Mazilu e un un atacant. Ştiam cu toţii din club că vede golul atât de uşor. Îl are în sânge şi e un atacant căruia îi place unu contra unu, să dribleze, să atace poarta. E vertical pe poartă, vede golul. Nu e un decar, dar e un atacant foarte bun”, a concluzionat „Regele”.

Citește și alte știri din fotbalul românesc: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.