Delvine Relin Meringor, o atletă română de origine kenyană, a încheiat maratonul de la Barcelona pe locul 3, îndeplinind astfel baramul de participare pentru Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024. Sportiva în vârstă de 30 de ani e legitimată la Clubul Sportiv al Armatei Steaua.
Delvine a încheiat maratonul cu timpul de 2h.20:48, obținând al doilea timp din istoria probei în România!
„Stelista Delvine Meringor Relin, antrenată de Valentin Anghel, a terminat a treia Maratonul de la Barcelona, realizând astfel baremul de participare pentru Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.
Competiția aflată la a 44-a ediție s-a desfășurat în acest weekend la Barcelona, cu participarea a 15.200 de alergători, dintre care 3.600 în proba feminină. Felicitări Delvine”, notează CSA Steaua, într-un comunicat de presă.
Delvine Relin Meringor, cetățean român cu acte în regulă
Delvine Meringor Relin lucrează cu antrenorul Valentin Anghel, cel care o pregătește și pe Claudia Bobocea, specialistă la probele de semifond. Aceasta a primit cetățenia română pe 13 mai 2021. Alte două atlete din Kenya au primit cetățenia la acel moment, Joan Chelimo, Stella Ruto. Ele au devenit primele atlete de pe continentul african care au primit cetățenia română.
{{text}}