Liga 1

Cine a măsluit analiza VAR: noi sau spaniolii? Diferențe șocante de analiză a ofsaidului la CFR - Rapid versus Barcelona - Real Madrid

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu  —  luni, 20 martie 2023

Controversa din jurul modului în care a fost anulat golul marcat de Maglica în CFR - Rapid redeschide discuția despre cum sunt analizate și prezentate fazele de ofsaid de către arbitrii video în Liga 1 # GSP face o comparație cu golul anulat Realului în derby-ul cu Barcelona, când deși pe transmisiunea live poziția lui Asensio pare mult mai clar în ofsaid decât cea a lui Maglica, softul VAR spaniol a prezentat un ofsaid milimetric, nu de cel puțin 1 metru, așa cum a arătat grafica la derby-ul de la Cluj

Trei minute s-a analizat golul marcat de CFR în minutul 93 al meciului cu Rapid. Iar verdictul VAR a fost: ofsaid. Imediat a fost prezentată o imagine cu liniile trasate și cu rezultatul final: cel puțin 1 metru poziție afară din joc. 

Analiza imaginilor redeschide însă aceeași discuție: ce se întâmplă în cabina VAR la meciurile de Liga 1, când sunt de analizat poziții de ofsaid la limită? Nu e prima dată când se prezintă ceva ce nu are nicio legătură cu ceea ce a fost pe teren.

În primul rând, rezultatul VAR de duminică, raportat la grafica oferită, a sfidat orice lege a fizicii, dar și a logicii. 

Maglica are picioarele la un metru în afara careului mic, iar proiecția realizată de arbitrul VAR, Sorin Costreie, e măcar 40-50 de centimetri în interiorul careului mic. Rezultă că Maglica trebuia să fie atât de înclinat încât umărul să fie la 1,5 metri înspre poartă, raportat la poziția picioarelor, ceea ce e imposibil!

În plus, nici linia ultimului fundaș nu era raportată la cea mai apropiată de poartă parte a corpului unui jucător de la Rapid. Gheata stângă a stoperului aflat exact lângă Maglica n-a fost luată în calcul, astfel că a rezultat, după trasarea celor două lunii, un ofsaid imens, de cel puțin un metru, dacă nu și mai mare. 

E posibil ca atacantul croat să fi fost, într-adevăr, în afara jocului, dar în niciun caz într-un ofsaid atât de mare. Fiindcă dacă poziția era atât de clară, întrebarea e de ce a fost nevoie de un timp atât de mare de analiză pentru ceva ce era ofsaid imens?

După terminarea derby-ului din Liga 1 însă, a urmat El Clasico, Barcelona - Real 2-1. Unde, spre final, a avut loc o fază extrem de asemănătoare cu cea din CFR - Rapid. Asensio a marcat când scorul era 1-1, însă reușita a fost anulată după intervenția VAR. 

Pe stop-cadrul transmisiunii în direct, înainte ca liniile să fie trasate, poziția în care se afla Asensio dădea senzația unui ofsaid mult mai clar decât în cazul lui Maglica. După trasarea liniilor însă și prezentarea lor în format grafic, deși Asensio a fost declarat în afara jocului, rezultatul a arătat un ofsaid milimetric.

Practic, linia albastra (cea dată de ultimul fundaș) era lipită de cea roșie (dată de Asensio).

Comparație e extrem de relevantă, fiindcă fazele sunt aproape identice. Ca poziționare, ca unghi de filmare, ca absolut tot. Iar într-o parte, liniile sunt trase complet greșit și prezentate ca atare, iar în altă parte se arată exact proiecția umerilor celor doi jucători și se stabilește un ofsaid infim.

Wenger vrea schimbarea regulii actualului ofsaid

E posibil ca în anii care vin, situații de genul celor petrecute în CFR - Rapid și Barcelona - Real Madrid să nu mai fie sancționate cu ofsaid. Arsene Wenger a propus în urmă cu ceva timp modificarea modului în care un fotbalist să fie sancționat în afara jocului. 

Și anume, să fie declarat ofsaid doar când nicio parte a corpului său nu se suprapune cu poziția ultimului apărător. Cu alte cuvinte, e nevoie să existe un spațiu între atacant și fundaș, pentru ca primul să mai fie sancționat. Această regulă e în teste în Italia, la nivelul campionatului sub 18 ani.

Gigi Becali și lupta la titlul: „Poate câștiga Farul, singurul meu obiectiv e să terminăm peste CFR”

>

CITEȘTE ȘI:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.