Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul Universității Cluj, a realizat o analiză lucidă a lunilor petrecute pe banca „șepcilor roșii”, imediat după ce echipa sa a învins-o pe FC Argeș, scor 2-0, în runda inaugurală din play-out.
Cu Sabău pe bancă, U Cluj e o echipă reinventată! În 10 etape, câte au trecut de când „Moțul” a fost instalat pe banca „studenților”, clujenii au bifat cinci victorii, trei remize și doar două înfrângeri. Ultima „victimă” a Universității a fost FC Argeș, căreia băieții lui Sabău i-au predat o lecție deschisă de fotbal și tactică.
După ce a analizat victoria contra piteștenilor, Sabău a vorbit despre modul în care a gestionat situația deloc ușoară pe care a găsit-o la Cluj și maniera în care a reușit să „reasambleze” un vestiar aflat cu moralul la pământ până la venirea sa.
Ioan Ovidiu Sabău, după U Cluj - FC Argeș 2-0: „E devreme să vorbim despre un obiectiv îndeplinit”
„Cred că am pregătit destul de bine jocul, chiar dacă am fost destul de crispați în unele momente și nu am avut răbdare. Terenul nu ne-a permis să avem o posesie bună, dar e o victorie meritată, muncită și foarte importantă pentru moralul nostru.
E devreme să vorbim despre un obiectiv îndeplinit. Ne așteaptă meciuri foarte grele, trebuie să avem grijă să nu apară accicentați, suspendați. Ne așteaptă un meci greu cu UTA, care se află la rândul ei într-un moment delicat.
Vreau să-mi felicit jucătorii. Și-au dorit foarte mult, iar atunci când îți dorești mult, eforturile îți sunt răsplătite”.
Ioan Ovidiu Sabău dezvăluie cum a transformat-o pe U Cluj în doar câteva luni: „Când ai material bun la dispoziție, e foarte ușor să lucrezi”
„Tescan (n.r. - marcatorul golului secund) a revenit după o perioadă foarte lungă, a fost accidentat, apoi s-a reaccidentat, iar faptul că a revenit, faptul că a înscris astăzi îmi dă o satisfacție foarte mare.
M-am apropiat foarte mult de jucători, am discutat foarte mult cu ei în această perioadă, le-am dat încredere. Iar când ai material bun la dispoziție, e foarte ușor să lucrezi. Pentru mine, a fost ușor să mă readaptez, jucătorii m-au ajutat enorm”, a spus Sabău, la Prima Sport.
{{text}}