Nelu Varga, patronul celor de la CFR Cluj, nu e descurajat de prestațiile mai puțin convingătoare ale campioanei din ultima vreme și reconfirmă poziția antrenorului Dan Petrescu, despre care spune că s-a înțeles în privința unui contract valabil până în 2029.
„Mai trebuie doar să punem pe hârtie. Contractul lui Dan Petrescu se va prelungi până în 2029, adică încă 5 ani de la finalul actualului contract, care expiră în 2024. Am bătut palma. Am discutat cu Dan Petrescu, suntem de acord”, a declarat Varga pentru Fanatik.
Actualul mandat al lui Dan Petrescu este al treilea pe banca CFR-ului. A mai pregătit formația din Gruia între iunie 2017 și iunie 2018, apoi între martie 2019 și noiembrie 2020. Are 4 titluri în Gruia.
Nelu Varga, patron CFR Cluj: „Farul îmi pune un semn de întrebare”
CFR Cluj a obținut doar o remiză în prima etapă din play-off, 2-2 cu Rapid, dar Varga e optimist că echipa „Bursucului” va arăta mai bine după pauza dedicată echipei naționale. Totodată, conducătorul „feroviarilor” susține că se teme de Farul în bătălia pentru primul loc.
„Am senzația că jocul echipei este într-o cumpănă și își va reveni pe traseu. Contează foarte mult că noi am jucat 50 de meciuri într-o perioadă foarte scură, înseamnă enorm de mult pentru o echipă. Când jucătorii își revin și vor fi odihniți, își vor intra în cursul lor normal.
Ne batem cu toți, va fi un play-off foarte strâns. Toți au șanse. Farul îmi place cum merge, îmi pune un semn de întrebare pentru câștigarea titlului. Sperăm să ne reabilităm și să ajungem acolo unde ne dorim”, a mai spus Varga.
{{text}}