Campionate

Gică Popescu, după decizia UEFA în privința hărții Ungariei Mari: „Autoritățile să intervină URGENT”

Gică Popescu, fostul căpitan al naționalei României, a reacționat după ce UEFA și FARE au decis să le permită maghiarilor folosirea hărții Ungariei Mari la meciurile naționalei de fotbal.

Articol de Adrian Duţă  —  Tuesday, 21 March 2023

Gică Popescu, fostul căpitan al naționalei României, a reacționat după ce UEFA și FARE au decis să le permită maghiarilor folosirea hărții Ungariei Mari la meciurile naționalei de fotbal.

  • „Ungaria Mare” este o idee politică revizionistă care presupune ca Ungaria să revină la frontierele avute înainte de 1918 sau ca maghiarii din țările vecine să reintre în sfera de influență a Budapestei;
  • Harta Ungariei Mari cuprinde și o parte din regiunea Transilvania, din România, dar și regiuni din Slovacia, Croația, Serbia, Ucraina și Slovenia;
  • Premierul Viktor Orban a fluturat un fular cu harta „Ungariei Mari” în noiembrie 2022, la un meci al naționalei maghiare, fapt ce a atras o reacție de „dezaprobare fermă” din partea Ministerului de Externe al României.
  • „Orice manifestare de tip revizionist, indiferent de forma pe care o îmbracă, este inacceptabilă, contrară realităților actuale și angajamentelor asumate în comun de România și Ungaria”, a precizat MAE atunci.
  • Ungaria va folosi steagul la următoarele două meciuri, cu Estonia (23 martie, amical) și Bulgaria (27 martie, preliminarii EURO), ambele disputate acasă

Gică Popescu le cere autorităților române să intervină urgent și este de părere că decizia nu are legătură cu sportul.

Gică Popescu, prima reacție după ce magharii au primit acceptul să folosească harta Unagriei Mari

„E o decizie care are legătură mult mai mult cu partea politică decât cu cea sportivă. Noi nu putem reacționa pentru că sportul nu are nicio treabă cu această decizie luată de UEFA.

Autoritățile române trebuie să intervină urgent și eu sunt convins că o vor face. Sunt convins că se vor opune. Nu poți susține că nu are nicio legătură politică folosirea acelui simbol pentru că în sine tu ceri ceva ce e politic”, a declarat Gică Popescu, potrivit Prosport.

Condițiile în care maghiarii pot afișa la meciuri steagul Ungariei Mari

Acceptând argumentele Federației Maghiare, cele două organizații au concluzionat că doar culorile hărții istorice a Ungariei și ale drapelului arpadian nu constituie comportament rasist, dar asta nu se aplică și pentru simbolurile și inscripțiile suplimentare plasate pe drapel, cum nu se aplică nici pentru scandările fanilor.


Ca rezultat al negocierilor, UEFA va permite ca drapelul, care simbolizează respectul față de Ungaria istorică și solidaritatea cu fanii din străinătate, să fie adus pe stadioane, cu următoarele condiții: 
- ca acesta să afișeze harta Ungariei istorice, nu alte simboluri sau inscripții; 
- să cuprindă doar culorile roșu, alb și verde; 
- să nu încurce vizionarea netulburată a meciului de către fani. 

În același timp, fanii noștri trebuie să știe că dacă un mesaj rasist sau politic va fi plasat pe drapel, asta va provoca măsuri disciplinare. Acest lucru dăunează echipei și percepției asupra fotbalului maghiar. Federația le cere tuturor fanilor să se abțină de la orice formă de ură. Ura nu este calea!

- comunicat Federația Maghiară de Fotbal

Abțibilduri revizioniste, cu harta Ungariei Mari // sursă foto: wikipedia.ro

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.