Fotbal   •   Liga 1   •   CSU CRAIOVA

Mihai Rotaru a reacționat după ce GSP a publicat datoriile Craiovei și a dezvăluit ofertele pentru 3 jucători: „Peste 12 milioane de euro în total”

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  miercuri, 22 martie 2023

Gazeta Sporturilor de astăzi a publicat comparația rapoartelor fiscale pe 2022 ale celor de la Farul și Universitatea Craiova. Clubul constănțean a ieșit din nou pe profit la finalul anului, în timp ce gruparea olteană a înregistrat o pierdere imensă, de peste 5 milioane de euro

Mihai Rotaru, principalul finanțator al celor din Bănie, a reacționat după publicarea articolului și a explicat pentru GSP.ro care sunt, în opinia lui, principalele cauze ale deficitului financiar din 2022.

Mihai Rotaru: „Jucătorii sunt mult mai valoroși decât sumele pe care le-am primit”

„Universitatea Craiova nu era pe pierdere dacă nu am fi luat hotărârea să nu vindem niciun jucător în vara anului trecut. Am avut oferte clare! 


Pentru Andrei Ivan a existat o ofertă de 3,1 milioane de euro, pentru Ștefan Baiaram o ofertă de 4,5 milioane de euro, iar pentru Markovici de 3,8 milioane de euro. Plus alte discuții, care ar fi depășit suma de 12 milioane de euro. Dar am decis să nu vindem jucători pentru că asta a fost politica clubului nostru, influențată și de parcursul în Europa”, a declarat Rotaru.

În cazul lui Andrei Ivan, oferta a fost din Franța, de la Bordeaux. Clubul din Hexagon a revenit cu oferta și în iarnă, dar oltenii au refuzat să-l lase pe Andrei să plece, francezii orientându-se către Alexi Pitu. În privința lui Baiaram, au existat informații că ar fi fost pe lista Fiorentinei. 



Jurnaliștii sârbi scriau în iulie 2022 că Steaua Roșie a făcut o ofertă pentru Jovan Markovic, dar suma vehiculată era de 1 milion de euro, cu 2,8 sub ce susține patronul craiovean că ar fi primit. 

„Dacă vindeam acești jucători pierderea de cinci milioane de euro nu mai exista și practic eram și pe un plus de 7 milioane de euro! Mai mult, dacă vă uitați în comparația celor două cluburi, Universitatea stă mult mai bine la toate capitolele, mai puțin la cel de vânzarea jucătorilor. Eu consider că jucătorii Universității Craiova sunt mult mai valoroși decât sumele pe care le-am primit pentru ei”, a mai spus finanțatorul celor de la Craiova.

Comparație financiară Farul vs U Craiova


Sursa veniturilorFarulCSU Craiova
Vânzări jucători3.500.000450.000
Drepturi TV2.100.0002.400.000
Bonusuri UEFA80.0001.200.000
Bilete de intrare470.0001.100.000
Sponsorizări1.900.0001.950.000
Activități comerciale300.000500.000

Mai mult, Rotaru a precizat că: „Suntem clubul care a dat cei mai mulți bani pe transferuri în această iarnă. Am plătit 1,2 milioane de euro pentru aducerea de jucători. Am plătit cât toată Liga 1 la un loc!”

Alexandru Ișfan (de la FC Argeș), Basilio Ndong (IK Start), Gjoko Zajkov (Vorskla Poltava), Karlo Tomasec și Juraj Badelj (NK Rudes) sunt jucătorii aduși de olteni în această iarnă.

7 milioane de euroa fost bugetul de salarii al Universității Craiova pe parcursul anului 2022

EXCLUSIV Mihai Rotaru, dezvăluiri despre averea sa: "Business-urile principale sunt agricultura și energia, dar și imobiliarele"

CITEȘTE ȘI:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.