Noul echipament al României (decent altfel) s-a bucurat de o prezentare aiuritoare pe site-ul Federației
Așadar, la preliminarii noi, avem și haine noi! Abordăm această grupă de calificare cam cu aceleași probleme fotbalistice de până acum. Lipsa valorii jucătorilor, arie de selecție redusă, accidentări de ultim moment. Dar măcar suntem altfel înveșmântați decât am fost, ceea ce ne dă speranța că de data aceasta și deznodământul ar putea fi altul.
Tricolori monocolori
Galben complet acasă, roșu complet sau albastru complet în deplasare, în funcție de cromatica adversarilor. Bine că am scăpat de acele șorturi albe, care ne dădeau imaginea unor ouă fierte (albuș plus gălbenuș), tăiate elegant pe farfurioară, pentru micul dejun. S-ar putea ca acest "uni" să nu fie doar ideea designerilor. Televiziunile preferă o singură culoare de sus până jos, să nu apară "jocurile de ape".
Etaloanele Franța și Spania
Observați în acest sens că Spania nu mai adaugă la tricoul roșu, șortul bleu și jambierele negre, ci preferă roșul complet. Ca și Franța, tot mai puțin în tricolorul de pe steag și tot mai mult în acel albastru închis complet, în care a jucat finala cu Argentina.
Până și nemții sau englezii renunță tot mai des la șorturile negre sau albastre, etalându-se deseori în alb complet.
Elemente tradiționale
N-am fi observat, dacă nu s-ar fi scris (extrem de romanțat) pe site-ul FRF că noul nostru echipament conține oarece motive populare. Cum ar fi un brâu. Și că fonturile de pe spate, cu care sunt scrise numele jucătorilor și numerele, conțin aspecte brâncușiene, în sensul că literele și cifrele sunt aidoma elementelor care alcătuiesc Coloana Infinitului. Nemărginirea e ceva care aproape că ne tentează, dar ce ne facem cu acel brâu?
Ne încingem de sus în jos?
În primul rând, că brâul nu se prea vede, e extrem de discret, de culoarea tricoului. Asta nu e deloc rău, n-avea niciun sens să împopoțonăm tricoul echipei naționale, să-l facem să arate ca un ghiveci.
Problema e însă că brâul e poziționat pe verticală. Or, nu te încingi cu el așa, de-a lungul, ci peste mijloc, de-a latul. Dar și acesta e doar un detaliu, o pată în soarele galben ca tricoul României.
Etnografi și folcloriști
OK, avem brâu, pus pe înalt nu pe lat, am înțeles. Dar pe site-ul federal prezența acestui element de artă populară e înfățișată de-a dreptul halucinant. I-auziți: „Echipamentul poartă brâul tradițional, drept un simbol al valorilor care ne-au ținut uniți de-a lungul timpului și care ne vor face să mergem înainte cu încredere. În folclorul românesc puterea voinicilor luptători stătea în brâu. #Putereabrâului".
Inimaginabil! Haștag putereabrâului, carevasăzică! Tradiție și modernitate, într-un singur brâu!
Forța grupului sau forța snopului
Problema e însă alta. Brâul, componentă vestimentară esențială în mediul rural, dar folosit uneori și în mediul urban atunci când pe purtător îl supără șalele, are rolul de a încinge o singură persoană. E un accesoriu individual. Dar din explicația etnografului federal înțelegem că la echipa națională el va trebui să lege laolaltă mai mulți inși.
Apare în acest caz, tot etnografic, ideea de snop. Dincolo de ideea că legați cu brâul unii de alții s-ar putea să ne mișcăm mai greu în teren, ne întrebăm dacă nu cumva discursurile corporatiste despre forța grupului ar trebui să se refere în ceea ce ne privește și la forța snopului. I-auzi brâu'!
{{text}}