Lazio s-a mobilizat și i-a identificat rapid pe ultrașii care au fost autorii unui atac antisemit în tribunele de pe Olimpico, la 1-0 cu AS Roma. Doi dintre spectatorii respectivi sunt români, iar al treilea, care a purtat un tricou cu numele Hitlerson, neamț. Toți au primit interdicție pe viață de a mai intra pe acest stadion!
O serie de imagini de la Lazio - AS Roma 1-0 pe 19 martie, cu trei spectatori care au recurs la gesturi antisemite, au scandalizat Italia.
Unul dintre tifosi era îmbrăcat cu un tricou negru al lui Lazio personalizat cu numărul 88 și cu numele Hitlerson, fapt ce a atras imediat atenția asupra lui, ca și asupra altor doi fani ce au executat salutul fascist în peluză.
Doi români, printre spectatorii pedepsiți pentru antisemitism în Lazio - AS Roma
Vinovații pentru aceste forme de discriminare și antisemitism au fost prinși cu ajutorul imaginilor de pe camerele de supraveghere ale arenei, efortului stewarzilor, forțelor de ordine și serviciul de securitate al lui Lazio.
Din investigație s-a constatat că autorii salutului fascist sunt persoane de cetățenie română, potrivit publicației Heute.
Iar cel care a purtat tricoul cu numele Hitlerson este un cetățean neamț care a avut probleme cu legea și în trecut, după ce în 2009 a intrat pe teren în timpul unui meci de pe „Olimpico”. Acesta riscă până la 18 ani de închisoare, conform legii „Mancino”, o lege anti-fascistă introdusă în Italia în 1993.
Lazio a scăpat de sancțiuni
Ancheta deschisă de autorități nu a fost susținută și de o autosesizare a Federației Italiene de Fotbal, astfel că Lazio nu riscă vreo sancțiune.
Nu e prima oară când suporterii biancocelesti au asemenea manifestări discriminatorii cu tentă antisemită la derby-urile contra Romei. În alte situații au manifestat făcând referință la prizoniera de război Anne Frank și au distribuit fluturași cu chipul acesteia și mesaje insultătoare.
Facțiunea de extremă dreaptă a ultrașilor laziali este recunoscută pentru acțiunile sale și incidentele provocate în special la duelurile cu rivalii giallorossi.
{{text}}