Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA U21

Mihai Stoichiță crede că naționala U21 a României poate deveni campioană europeană: „Asta e părerea mea”

Mihai Stoichiță (68 de ani), directorul tehnic al FRF, crede că naționala U21 a României poate câștiga Campionatul European de Tineret, competiție organizată de România și Georgia.

Articol de Vlad Roșu   —  joi, 23 martie 2023

Mihai Stoichiță (68 de ani), directorul tehnic al FRF, crede că naționala U21 a României poate câștiga Campionatul European de Tineret, competiție organizată de România și Georgia, în perioada 21 iunie - 8 iulie. 

  • România U21 face parte din grupa B a Campionatului European de Tineret, alături de Spania, Croația și Ucraina 

Oficialul FRF consideră că naționala U21, pregătită de Emil Săndoi, va face o figură frumoasă la turneul final și că jucătorii chemați la U21 ar forma o echipă care s-ar bate la titlul de campioană în Superliga. 

Stoichiță crede că naționala U21 poate câștiga Europeanul de Tineret: „Absolut toți care sunt pe acolo sunt jucători care decid meciuri”


„De câteva zile stau numai la echipele naționale și mă uit și eu când intru la o ședință ce e în jurul meu. Mă uitam ieri (n.r. – miercuri) la U21, pentru că m-am dus și am stat cu Emil Săndoi și cu băieții la o analiză a meciurilor Portugaliei. 

Și când vezi Petrila, Baiaram, Grameni, Pitu, Miculescu... absolut toți care sunt pe acolo sunt jucători care decid meciuri pentru poate posibila viitoare campioană a României. 

Și noi facem un caz de un jucător care a refuzat constant convocarea la echipa națională (n.r. – Cătălin Cîrjan). Păi se ridică nivelul campionatului U23 din Anglia la nivelul din SuperLiga?”, a declarat Mihai Stoichiță, potrivit Fanatik. 

Mihai Stoichiță, director tehnic FRF: „Le-am spus: «Cu voi mie nu îmi e frică să spun că mă duc să câștig Campionatul European»”


„Și când m-am uitat la ei le-am spus: «Cu voi mie nu îmi e frică să spun că mă duc să câștig Campionatul European». Dacă mă mai gândesc că de la echipa mare pot să vină după ce termină acțiunea din vară Louis Munteanu, Tavi Popescu și mai e încă unul… 

Probabil dacă ai avea echipa națională U21 pe mână, te-ai bate la campionat în România. Asta e părerea mea”, a mai spus Mihai Stoichiță, potrivit sursei citate. 

VIDEO. Mihai Stoichiță a alunecat pe gheață, la scurt timp după FC Voluntari - CFR Cluj 0-1

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.