Nationala

Opinie Marius Mărgărit » Dobre, de-a v-ați ascunselea cu adevărul!

Alex Dobre la interviul pentru frf.tv

Articol de Marius Mărgărit  —  joi, 23 martie 2023

Recunosc, eram curios să-l aud pe Alexandru Dobre, unul dintre nou-veniți la națională, la interviul pentru frf.tv. 

Nimic special în primele răspunsuri, normale, unele chiar plate, de genul "trebuie să...", "sunt onorat că...". Eram ușor dezamăgit, doar e tânăr, de 7 ani tot joacă pe afară, mă gândeam că vine cu un alt discurs. OK, știu, e fotbalist, nu e obligatoriu să revoluționeze lumea din câteva replici.

M-a șocat însă în momentul în care a fost întrebat de episodul de anul trecut, când, văzând că nu e convocat de Edward Iordănescu, a reacționat în presa franceză (juca la Dijon): "Orice aș face, cei de acolo mă consideră invizibil. Asta mă face și pe mine să mă gândesc dacă să mai accept să vin vreodată". A vorbit atunci și pentru presa din România, în aceiași termeni.

Iar acum, a dat-o după cireș, vezi Doamne, "am spus că nu vreau să vorbesc despre echipa națională și au interpretat ca și cum nu mi-aș dori să fac parte din națională". Brrrrr!

La 24 de ani, Alex nu mai e un copil. E om însurat, dar văd că tot se mai joacă de-a v-ați ascunselea cu adevărul și cu asumarea propriilor declarații. Dar a învățat să dea vina pe alții, adică pe presă. Aia la care mai toți apelează când le e greu și e vinovată când le e bine. Chiar au interpretat greșit spusele lui și francezii, și românii?! O fi vreo coaliție anti-Dobre și n-am aflat noi.

Cred că Alex ar trebui să termine cu joaca. Să fie bărbat și să-și asume ce spune. Asta așteptam de la el și nu cred că doar eu. O fi citit și el proverbul ăla cu sabia, cu capul plecat. Sincer, anul trecut mi-a plăcut că își revendica locul, cu tărie, cu argumente, convins de calitățile sale. Apropo, frumos, tehnic, de fotbalist cu clasă, golul lui cu Elveția, de la U21!

Dar acum, să arunci totul în cârca altora, e cel puțin ridicol. Poate că pe teren e mai asumat, și n-o să apară și el ca ăia mai experimetați, să dea vina pe gazon, pe nocturnă sau pe frig. Sper. Trebuie să înțeleagă însă că mesajele din afara gazonului sunt la fel de importante. Tot anul trecut anunța că și-a propus să ia Balonul de Aur într-o zi. Curajos! Iar! Sper că măcar declarația asta nu i-a fost interpretată! 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.