Harry Kane (29 de ani) a marcat în Italia - Anglia, debutul în grupa C a preliminariilor Campionatului European, și a devenit golgeterul all-time al naționalei Albionului.
Anglia a făcut ce a vrut în prima repriză a deplasării cu Italia, de la Napoli. Declan Rice a deschis scorul în minutul 13, iar Harry Kane a stabilit rezultatul final în minutul 44, dintr-o lovitură de la 11 metri obținută pentru un henț comis de Giovanni Di Lorenzo.
Reușita l-a transformat pe vârful lui Tottenham în cel mai bun marcator din istoria Angliei, cu 54 de reușite. Până astăzi, Kane împărțea performanța cu Wayne Rooney.
Top 10 cei mai buni marcatori din istoria naționalei Albionului:
- Harry Kane - 54
- Wayne Rooney - 53
- Sir Bobby Charlton - 49
- Gary Lineker - 48
- Vivian Woodward - 44
- Jimmy Greaves - 44
- Michael Owen - 40
- Nat Lofthouse - 30
- Alan Shearer - 30
- Tom Finney - 30
Dintre primii 10 golgeteri, Harry Kane este singurul aflat în activitate. Raheem Sterling este următorul din această categorie, cu 20 de reușite.
Anglia face parte din grupa C preliminară a Campionatului European. Le are adversare pe Macedonia de Nord, Malta, Ucraina și Italia. Primele două formații se califică direct la turneul final organizat anul viitor, în Germania.
{{text}}