Fotbal   •   Nationala   •   UNGARIA

Aici ne dă clasă Ungaria! 5 detalii observate de reporterul GSP prezent pe stadionul din Budapesta

5 lecții de la un meci al „naționalei” Ungariei pentru oricine. Foto: Răzvan Luțac (GSP)

Articol de Răzvan Luțac   —  vineri, 24 martie 2023

Dincolo de schimbul de amabilități văzut drept „mângâiere politică” de jurnaliști și fani ai echipei Ungariei, permiterea afișării hărții Ungariei Mari de către ultrași la meciuri, un meci al „naționalei” vecine, fie el și amical, e un exemplu de organizare.

Ungaria a învins cu 1-0 într-un meci amical „naționala” Estoniei. N-a fost un meci ușor pentru elevii lui Marco Rossi. Chiar dacă au ratat un penalty, băieții în roșu puteau să o pățească de cel puțin două ori. Inclusiv rapidistul Mattias Kait a avut o ocazie mare de gol.

5 lecții de la un meci al „naționalei” Ungariei pentru oricine

Meciul a fost primul după scandalul „Ungaria Mare”. Schimbul de corespondențe ziare-FRF-UEFA care a demonstrat că federația de la Budapesta n-a primit acceptul să arboreze steagul, considerat o formă de revizionism.


Acesta a fost afișat, însă, de facțiunea dură a fanilor maghiari. „O mângâiere politică”, a fost explicația primită și acceptată de la oameni din Budapesta. Sunt cunoscute „pasele”

Simbolul n-a fost, însă, afișat în niciun fel de restul fanilor. Nici pe fulare, cum a făcut-o în trecut premierul Viktor Orban, nici pe steaguri ori tricouri. Și au fost ceva fani.

+26 Foto
FOTO: Răzvan Luțac (GSP.ro)

1. 41.000 de oameni la meciul amical Ungaria - Estonia


Putea mira, înaintea partidei, că din atâtea stadioane noi construite la Budapesta, amicalul cu Estonia, o echipă mică a Europei, se joacă pe cea mai mare arenă. Pe „Ferenc Puskas”. Însă arena a fost trei sferturi plină.

Cifra oficială, 41.000 oameni. În comparație, acum 20 de ani, Ungaria pierdea contra Estoniei, scor 0-1. La meci veniseră în jur de 1.000 oameni și, la final, au încurajat Estonia, exasperați de jocul slab al favoriților!

Sigur, „e la modă” echipa națională, după cum a aflat și Gazeta Sporturilor. După ultimele două calificări la Euro și rezultatele din Liga Națiunilor.

2. Arena din Budapesta a fost umplută de copii

Sigur, nu toți au fost plătitori. Arena a fost umplută de copii de la școlile de fotbal din toată țara. 

Aceștia au făcut gălăgie în permanență și, spre final de meci, au aprins lanternele telefonului. Și au mai avut ceva. Jocuri. 

3. Plin de jocuri pe arena din Budapesta

Mese de foosball. Mini-trambuline. Fotolii gonflabile. Totul pentru ca spectatorii să se poată relaxa înainte de meci.

Plus magazine. Și, în afară de cele fixe, angajați care se plimbau printre scaune și rânduri cu programul de meci pentru cumpărătorii interesați. Cu POS dacă fanul respectiv nu avea cash. Un program gros, peste 40 de pagini. 

4. Fără „garduri” între compartimentele stadionului din Budapesta

Practic, dacă aveai bilet la tribuna a doua și voiai să te întâlnești, înainte sau în pauza meciului, cu un amic de la tribuna I sau peluză, puteai să mergi de jur împrejurul inelului respectiv.

Pe Arena Națională - la fel ca pe majoritatea stadioanelor din România - accesul între peluze și tribune este interzis, blocat de porți sau garduri. Un semn de civilizație la Budapesta.

+26 Foto
FOTO: Răzvan Luțac (GSP.ro)

5. Legendele au avut locul lor la Budapesta

Pe lângă numele stadionului, Ferenc Puskas și maghiarii săi de aur aveau locuri pregătite la fan shop.

Magneți cu Puskas, tricouri retro cu Ungaria anilor ‘50. Lucruri care lipsesc din România, unde nu doar Generația de Aur, ci și nume mari precum Dobrin, Ștefănescu sau Petschovschi nu au parte de materiale promoționale.

FOTO: Răzvan Luțac (GSP.ro)

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.