Fotbal   •   Nationala   •   ANDORRA - ROMÂNIA

Edi Iordănescu, răspuns pentru Hagi direct în conferință: „Responsabilitatea este a mea, decizia e a mea”

Selecționerul Edi Iordănescu (44 de ani) și mijlocașul Nicolae Stanciu (29 de ani) susțin ACUM conferința de presă premergătoare meciului cu Andorra, debutul României în preliminariile EURO 2024. Cele mai importante declarații sunt live pe GSP.ro.

Articol de Eduard Apostol   —  vineri, 24 martie 2023

Selecționerul Edi Iordănescu (44 de ani) și mijlocașul Nicolae Stanciu (29 de ani) au susținut conferința de presă premergătoare meciului cu Andorra, debutul României în preliminariile EURO 2024. Toate declarațiile sunt pe GSP.ro. 

Primele două meciuri ale României în campania preliminară pentru EURO 2024: 

  • Andorra - România (25 martie, ora 21:45) » liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Antena 1
  • România - Belarus (28 martie, ora 21:45) » liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Prima TV

VIDEO. Conferința României dinaintea partidei cu Andorra


Edi Iordănescu, înainte de Andorra - România

„Privim cu entuziasm acest început de campanie, cu energie, cu încredere, cu speranță. Toate aceste lucruri nu sunt suficiente. Începând cu mâine trebuie să fim motivați, concentrați, atenți la fiecare detaliu. 

Trebuie să înțelegem că avem în față un adversar care pune mult suflet. Am văzut multe lucruri bune la Andorra, să nu cădeți în capcana de a privi doar adversarul, nu și contextul. Trebuie să știm să gestionăm toate aceste lucruri”, a spus Edi Iordănescu în debutul conferinței.

Edi Iordănescu, despre absențele lui Ianis Hagi, Andrei Ivan și criticile primite


Gică Hagi a lansat un atac în rafale la adresa lui Edi Iordănescu, principalul motiv fiind absența lui Ianis Hagi de pe lista preliminară a stranierilor. 

„Nu pot comenta despre jucători care nu sunt aici cu noi, cu tot respectul pentru fiecare dintre ei. Concentrarea mea este doar asupra jocului. Ar fi lipsă de respect din partea mea, pentru jucătorii mei, să discut despre fotbaliști care nu sunt prezenți aici. 

Responsabilitatea este a mea, decizia e a mea. După ce vom termina această acțiune, vom analiza jocurile, mă voi apleca și eu mai mult asupra a ce s-a discutat în spațiul public. Nu mi-am permis în acest moment. Avem această calitate, și nu a început cu venirea mea. 

Punem această presiune artificială și ea nu face bine. Dar îmi asum tot pachetul. Decizia e a mea, pentru că responsabilitatea e mea. Restul pot face aprecieri”, a comentat Edi Iordănescu. 

Edi Iordănescu, despre problemele din flancul stâng al apărării

Bogdan Vătăjelu, Nicușor Bancu și Mario Camora, primele 3 variante pentru postul de fundaș stânga, sunt accidentați. Raul Opruț, fotbalistul lui Hermannstadt, s-a lovit la ultimul antrenament. 

Din păcate, un lanț al nefericirii. Dar e o campanie a calificării, nu a scuzelor. Trebuie să găsesc soluții. Nu e ușor când se schimbă lucrurile de la o zi la alta, când ai 4 accidentați pe același post. Sper ca mâine să luăm decizia cea mai bună

- Edi Iordănescu

Edi Iordănescu: „Dacă nu ajungem la EURO, eu nu voi mai fi selecționer!

„Dacă România nu va fi la EURO, eu nu voi mai fi selecționerul naționalei. Asta spune contractul, asta mi-am asumat. 

Vă garantez că mâine vom avea mult de tras, trebuie să fim concentrați, trebuie să fim atenți. Andorra e o echipă care știe să sufere, care se sacrifică, care a produs anumite rezultate care ne-au atras atenția. Declarațiile și optimismul nu sunt suficiente pentru o victorie. 

Mă bucură extrem de tare informația pe care o am, că vor fi mulți români în tribune. Avem o datorie pentru ei. Nu sunt de acord cu cei care spun că e o grupă accesibilă. Suntem acasă de 8 ani de zile. 

Da, avem o șansă. Cât de mare? Depinde de noi. Referitor la planul tactic, e clar că avem capacitatea de a aduce elemente noi de la un meci la altul”, a mai spus selecționerul.

Nicolae Stanciu, înainte de Andorra - România 

E cel mai important meci pentru noi, contează să luăm cele trei puncte. Cred că ne-am maturizat mai mult, toți jucătorii, inclusiv cei tineri. Suntem un grup foarte unit. Nimic din cele spuse în exterior nu ne deranjează. Am avut o săptămână extraordinară, suntem toți încrezători. Nu ne temem de Andorra, dar îi respectăm. 



Nu îmi place să folosesc cuvinte mari, dar nu cred că am mai simțit vreodată grupul atât de unit. Pe mine dragostea pentru țară mă determină să vin la națională



- Nicolae Stanciu

VIDEO. Dezbaterea zilei, 24 martie » Avem șanse să ne calificăm la Campionatul European din 2024?

Lotul convocat de Edi Iordănescu pentru Andorra și Belarus

  • PORTARI: Florin Niță (Pardubice | Cehia, 19/0), Ionuț Radu (Auxerre | Franța, 2/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 1/0);
  • FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 10/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 20/2), Adrian Rus (Pisa | Italia, 17/1), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 24/2), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 3/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 15/0), Mario Camora (CFR Cluj, 9/0), Raul Opruț (Hermannstadt, 2/0);
  • MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (FCSB, 9/0), Alexandru Cicâldau (Ittihad Kalba | EAU, 28/4), Marius Marin (Pisa | Italia, 8/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 9/0), Darius Olaru (FCSB, 9/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 44/2), Adrian Șut (FCSB, 0/0), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 56/11), Olimpiu Moruțan (Pisa | Italia, 5/1), Alexandru Dobre (Famalicão | Portugalia, 0/0), Dennis Man (Parma | Italia, 16/5), Octavian Popescu (FCSB, 5/0);
  • ATACANȚI: Florin Tănase (Al Jazira | EAU, 15/2), Denis Alibec (Farul Constanța, 27/2), Louis Munteanu (Farul)

Programul României în preliminariile EURO 2024:

  • 25 martie 2023: Belarus – Elveția (19:00),  Andorra – ROMÂNIA, Israel – Kosovo (21:45)
  • 28 martie 2023: ROMÂNIA – Belarus, Kosovo – Andorra, Elveția – Israel (21:45)
  • 16 iunie 2023: Kosovo – ROMÂNIA, Belarus – Israel, Andorra – Elveția (21:45)
  • 19 iunie 2023: Elveția – ROMÂNIA, Belarus – Kosovo, Israel – Andorra (21:45)
  • 9 septembrie 2023: Andorra – Belarus (19:00), ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția (21:45)
  • 12 septembrie 2023: ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra (21:45)
  • 12 octombrie 2023: Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția (21:45)
  • 15 octombrie 2023: Elveția – Belarus (19:00), ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel (21:45)
  • 18 noiembrie 2023: Belarus – Andorra (19:00), Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo (21:45)
  • 21 noiembrie 2023: ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus (21:45)



    Primele două clasate se califică direct la turneul final din Germania. Alte trei locuri sunt stabilite prin intermediul play-off-ului din Liga Națiunilor.

Citește și alte știri din fotbalul internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.