Campionate

„Al Khelaifi a aruncat bomba” » Marca anunță că șefii lui PSG ar putea cumpăra un club din Spania

Nasser Al Khelaifi/ foto: Imago Images

Articol de Adrian Duţă  —  vineri, 24 martie 2023

Qatarezii care dețin PSG ar putea cumpăra Malaga CF, echipă ajunsă pe loc retrogradabil în La Liga 2.

„Președintele lui PSG a aruncat bomba”, notează cei de la Marca. Spaniolii au mai scris despre interesul qatarezilor pentru Malaga, iar jurnaliștii au avut acum ocazia să-l ia la întrebări pe Al Khelaifi în cadrul unui seminar organizat de Marca.

Șefii lui PSG ar putea cumpăra Malaga

„Orice lucru este de vânzare, oamenii sunt întotdeauna curioși. Căutăm oportunități, Malaga este un club fantastic și acum este într-o  situație dificilă. Dacă există o oportunitate, de ce nu? Orașul și clubul sunt fantastice. Nu spun că o vom face, nu pot da un verdict acum”, a spus Nasser Al Khelaifi, potrivit sursei menționate.

Malaga este deja deținută de un șeic qatarez, Abdullah ben Nasser Al Thani. Acesta nu a mai investit în echipa care se confruntă cu probleme financiare. În 2020, pentru a nu falimenta, întreg lotul celor de la Malaga de atunci a fost pus pe liber.

În 2013, Malaga ajungea până în sferturile Champions League, fiind eliminată cu greu de Borussia Dortmund, finalista din acel an. Între timp, clubul andaluz a ajuns în LaLiga 2, acolo unde ocupă locul 20, retrogradabil.

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.