România își dorește organizarea în viitor a unor Campionate Mondiale de senioare, eveniment care anul acesta e găzduit de Valencia. Acesta a fost lansat recent cu un videoclip la care a contribuit și un nominalizat la Premiile Goya
După ce a câștigat un nou mandat de președinte al federației, Irina Deleanu, 47 de ani, a anunțat că printre obiectivele pe termen scurt și mediu sunt „calificarea la Jocurile Olimpice din 2024, dar și organizarea unei ediții a Campionatelor Mondiale pe teritoriul României, la nivel de senioare”. Până când acest ultim țel va deveni realitate, anul acesta competiția supremă se va disputa în Spania, peste cinci luni, iar promovarea evenimentului a pornit deja cu un clip spectaculos.
4 prezențeîn finale a avut România la Campionatele Mondiale de anul trecut, de la Sofia, prin Anneliese Drăgan la individual compus, măciuci și panglică și Andreea Verdeș la minge
Spot cu 24 de gimnaste
„Să crezi valorează aur”, sub acest concept a lansat federația iberică de specialitate videoclipul de promovare a CM care se vor desfășura între 23 și 27 august la Valencia. Spotul le are drept eroine pe cele 24 de sportive din echipa națională. Acestea arată în secvențe dinamice, pe durata a mai puțin de două minute, cum curge întreg drumul parcurs de la antrenamente și până la competiția în sine, în timp ce o voce din off enumeră calitățile necesare pentru acest sport, dar și sfaturi de viață.
„Să crezi înseamnă să câștigi. Să crezi în valori precum conviețuirea, inovația, înțelegerea și coordonarea unui grup. Să ai o poveste, un crez, un drum de urmat, toate acestea valorează aur. Pentru că să câștigi nu înseamnă neapărat să îți așezi o medalie la gât” este mesajul transmis nu doar sportivelor, ci și societății ”într-o lume actuală atât de schimbătoare și plină de incertitudini”.
Imagine din timpul pregătirilor pentru filmareVideoclipul a fost filmat la Centrul de Înalt Randament al Consiliului Superior al Sportului, devenit platou sub comanda directorului creativ Juan Nonzioli, un profesionist recunoscut în lumea publicității din Spania. Din echipa tehnică face parte și un nominalizat la premiile Goya, directorul muzical Toni M. Mir.
Se pun la bătaie biletele pentru Jocurile Olimpice
România încă nu are sportive calificate la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, pentru care primele bilete s-au acordat la CM din 2022. Majoritatea locurilor vor fi obținute însă la Mondialele de la Valencia, acolo unde vor lupta pentru calificare cinci națiuni și 14 gimnaste individuale. Ultimele tichete vor fi puse la bătaie la campionatele continentale din 2024, programate în mod tradițional în lunile aprilie-mai.
{{text}}