Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Dan Șucu a mărturisit care a fost „singurul moment când am plecat tuflit de la Stadionul Giulești”: „Mă gândeam la el ca la copiii noștri”

Dan Șucu

Articol de Mitică Docan   —  vineri, 24 martie 2023

Dan Șucu, patronul celor de la Rapid, a vorbit despre obiectivele pe termen scurt și despre ce vrea să facă la clubul vișiniu în anii care urmează. 

„Rapidul este clubul cu cei mai înfocați fani. E clubul cu cea mai frumoasă imagine. Singura dată când am plecat tuflit de la stadion a fost când l-am văzut pe Papeau că a plecat direct la spital. Am fost extrem de impresionat. M-am gândit la el ca la unul dintre copiii noștri, care venise să facă ceva la club, iar el a plecat direct la spital”, a explicat Dan Șucu pentru podcastul clubului Rapid

Accidentat pe 8 octombrie anul trecut într-un meci cu FC Botoșani, Jayson Papeau a fost nevoit să stea 4 luni pe margine, înainte să revină în lotul lui Adrian Mutu. 

Dan Șucu a fost întrebat de un fan dacă vrea să ia pachetul majoritar la Rapid 


„Eu am fost adus co-acționar de către Victor Angelescu. Nu e o atitudine corectă să-l împing afară din barcă, fiindcă el m-a adus aici. Nu avem nevoie de acționari suplimentari. E o chestiune doar de oportunitate”, a explicat Dan Șucu. 

A vorbit și despre obiective: „Este exclus ca Rapidul să nu progreseze în ultimii 5 ani. Este, pur și simplu, exclus ca acest club să nu progreseze rapid. Vreau să plecăm de la o premiză de normalitate: o să avem din ce în ce mai multe resurse investite, iar rezultatele să meargă contrar. 

Poate să existe o discrepanță între volumul de investiții făcut și un rezultat mai puțin bun decât am vrea. În mod cert, începând cu anul viitor, noi ne vom lupta în permanență la titlu. Suporterii vor rezultate, asta vrem și noi, când venim cu suporterii la stadion. Nu am făcut niciodată o investiție pe termen scurt. Nu decid eu cât timp voi fi la Rapid, dar eu îmi pregătesc copiii să iubească sportul, fotbalul și, în principal, Rapidul”.

Rapid este în acest moment pe locul 5 în Superliga, la 8 puncte de liderul Farul. Clubul este pentru prima oară în play-off. 


Suma totală pe care Dan Șucu și-a propus să o investească la Rapid

Dan Șucu, patronul Rapidului, spune că se așteaptă să cheltuiască în jur de 25 de milioane de euro pentru bugetul clubului, până când gruparea alb-vișinie va fi suficient de dezvoltată pentru a fi listată la bursă. Mai multe detalii aici. 

Citește și alte știri despre Rapid: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.