Liga 1

Dragomir i-a pus o vorbă bună antrenorului din play-off: „Merită primă de 100.000 de euro, dar patronul are arici la buzunar”

Dumitru Dragomir

Articol de Daniel Grigore  —  sâmbătă, 25 martie 2023

Dumitru Dragomir (76 de ani), fostul președinte al LPF, consideră că Adrian Mutu (44) ar merita o primă de până la 100.000 de euro dacă Rapid s-ar clasa pe una dintre primele două poziții la final de campionat.

De un an la cârma Rapidului, Adrian Mutu i-a dus pe giuleșteni în play-off, acolo unde ocupă momentan locul 5. Distanța față de liderul Farul este de numai 8 puncte, astfel că rapidiștii speră la o clasare excelentă la final de campionat.

Dumitru Dragomir spune că Adrian Mutu ar trebui recompensat generos dacă reușește să o ducă pe Rapid pe unul dintre primele două locuri.

Dumitru Dragomir: „Mutu ar merita o primă de 50.000 - 100.000 de euro de la Rapid”

Dacă Rapid termină în primele două, părerea mea e că Mutu merită o primă de 50.000-100.000 de euro de la club”, a precizat fostul șef al LPF la Fanatik.

Totuși, „Oracolul” se așteaptă ca Mutu să aibă viață grea cu patronul Dan Șucu: „Mă îndoiesc că prima ar fi de la el, are arici la buzunar. E băiat simpatic, dar e greu să scoți bani de la el”.

Dragomir, lăsat perplex: „Cum a ratat Rapid...”

Dragomir a fost șocat de ratările Rapidului din meciul cu CFR Cluj din Gruia, încheiat la egalitate, scor 2-2. Valentin Costache și Alexandru Ioniță au irosit ocazii rarisime pentru alb-vișinii.

„Băi, frate, dar cum a ratat Rapidul ăsta în ultimele minute de prelungiri, eu n-am văzut de mult așa ceva. Ăsta care e stângaci (n.r. - Alexandru Ioniță), i-a venit pe stângul și a lustruit mingea.

Celălalt stângaci, i-a venit mingea tot pe stângul și a bărbierit-o (n.r. - Dugandzic). Băi, frate, e de neînțeles asta. Dacă nu îi venea pe piciorul de bază mai ziceam”, a comentat Dragomir.

Cu nouă etape rămase din play-off, Rapid are 27 de puncte, 6 peste Sepsi OSK, unul sub CSU Craiova. Pentru echipa lui Mutu urmează un meci pe teren propriu, cu Farul.

VIDEO: Dumitru Dragomir a prefațat „dubla” României cu Andorra și Belarus

>

Tot din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.