Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID - CHIAJNA

Cu „greii” menajați, Rapid a câștigat amicalul de astăzi cu Chiajna » Mutu l-a debutat pe Dan Șucu junior!

Papeau și Iacob au înscris în Rapid - Chiajna 4-2 // foto: Facebook @ FC Rapid 1923

Articol de Daniel Grigore   —  sâmbătă, 25 martie 2023

Rapid București a învins-o astăzi pe Concordia Chiajna într-un meci amical, scor 4-2. În a doua repriză, Adrian Mutu i-a oferit debutul la prima echipă lui Dan Matei Șucu, fiul acționarului Dan Șucu.

Jayson Papeau a deschis scorul în minutul 14. A fost primul gol al francezului de la revenirea după accidentare, consemnată în urmă cu fix o lună.

Paul Iacob (minutul 43), Alexandru Ioniță ('51, penalty) și Alexandru Stan ('89) au mai punctat pentru Rapid. Mediop ('41) și Raul Rusescu ('73) au răspuns pentru divizionara secundă.

Rapid a câștigat amicalul de astăzi cu Chiajna » Mutu l-a debutat pe Dan Șucu junior!


Fără jucătorii convocați la echipele naționale și cu greii Cristi Săpunaru, Dragoș Grigore, Morais, Dugandzic și Albu menajați, Mutu și-a permis să-l testeze și pe Dan Matei Șucu, fiul acționarului Dan Șucu, pe care l-a trimis pe teren în minutul 65.

Șucu junior este căpitanul echipei U17 a Rapidului. El a semnat primul contract profesionist cu Rapid în septembrie 2022. La Rapid a jucat și Bogdan Ungureanu, portarul echipei naționale U17 a României.

Dan Matei Șucu

Așa a jucat Rapid în amicalul cu Concordia Chiajna:


  • Titulari: Drăghia (cpt.) – Belu, P. Iacob, F. Ștefan – Al. Ioniță, Crepulja, Ongenda, Papeau – Bamgboye, Luckassen, Costache 
  • Au intrat pe parcurs: '66 B. Ungureanu, '87 Al. Stan, '65 D. Șucu jr, '75 Crivac, '46 Emmers, '46 Sefer, '46 Onea

Pentru Rapid urmează un meci oficial cu Farul, în etapa 2 din play-off-ul Ligii 1, în vreme ce Concordia Chiajna o va înfrunta în continuare pe CSC Dumbrăvița, în grupa B din play-out-ul eșalonului secund.

Mai multe știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.