După Andorra - România 0-2, Nicolae Stanciu (29 de ani), decarul și căpitanul naționalei, și-a asumat critica, inclusiv cea venită de la selecționerul Edi Iordănescu, vizavi de faptul că România n-a mai marcat în superioritate numerică, vreme de jumătate de oră.
- Reporterul Eduard Apostol și fotoreporterul Cristi Preda sunt trimișii speciali ai Gazetei în Andorra, de unde transmit cele mai importante informații pentru cititorii Gazetei.
- Următorul meci al „tricolorilor” e marți, cu Belarus, tot de la ora 21:45, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la Prima TV.
Nicolae Stanciu, fotbalistul român al anului trecut, își ia în serios rolul de lider al naționalei. Este foarte hotărât să ducă România la Euro 2024, este la al 7-lea an la prima reprezentativă, decarul tricolorilor vorbește coerent de realitatea la echipa pe care o conduce.
Ardeleanul este unul dintre cei mai apreciați fotbaliști în rândul suporterilor naționalei. Înainte de meci, a vorbit foarte coerent și la obiect, evidențiind faptul că simte cea mai unită echipă de când este la prima reprezentativă, după partida cu Andorra (2-0) a scos în evidență și lucrurile pozitive, și negative în startul campaniei.
VIDEO Concluziile lui Nicolae Stanciu după Andorra - România
„Scopul nostru a fost să luăm cele 3 puncte. Într-o campanie de calificări nu te mai gândești dacă bați 3-0, 5-0 sau mai știe eu ce, importantă e victoria. Suntem bine, am luat cele 3 puncte și ne concentrăm pentru meciul cu Belarus.
Știam de la analiză că andorranii vor juca și sunt agresivi. Și Denis (n.r. - Alibec) a fost tras de câteva ori, împins, când mingea era prin altă parte. La fel și la Denis Man, dar am zis să nu reacționăm. Și arbitrul nu avea multe meciuri internaționale (n.r. - 3, până sâmbătă seară), nu știam cum va reacționa, însă totul a fost OK.
Nu s-a resimțit nimic, nici terenul, nici altitudinea, poate am fost puțin timorați primele 10-15 minute. Am început sus meciul, am vrut să marcăm repede, numai că nu este ușor contra unui adversar care se apără în 9 oameni în 30-40 de metri.
Cred că dacă marcam și mai repede, putea să fie mai mare scorul. Bine că am avut răbdare, golul a venit când trebuia, nu cred că s-a pus problema învingătoarei. Și Mister ne-a transmis lucrul acesta, să atacăm, să marcăm. Dacă o altă echipă ne-ar fi surprins pe noi în zece oameni și să fim debusolați, nu ne-ar fi lăsat să respirăm. O să analizăm, o să ascultăm ce zice antrenorul, dacă vom mai juca în superioritate numerică, vom ataca mai mult pentru a marca", a declarat Nicolae Stanciu.
Eu mă bucur că a fost multă lume la stadion, ne-am fi simțit ca și cum am fi jucat în România. Trebuie să nu mai facem promisiuni, să demonstrăm pe teren că putem obține calificarea.
- Nicolae Stanciu
11goluri în 56 de selecții la prima reprezentativă a adunat Stanciu din martie 2016 încoace
2selecții a bifat ardeleanul la Euro 2016, cu Franța (1-2) și cu Albania (0-1), decarul tricolorilor și la acel turneu final
Programul României în preliminariile EURO
- 25 martie 2023: Belarus – Elveția 0-5, Andorra – ROMÂNIA 0-2 Israel – Kosovo 1-1
- 28 martie 2023: ROMÂNIA – Belarus, Kosovo – Andorra, Elveția – Israel (21:45)
- 16 iunie 2023: Kosovo – ROMÂNIA, Belarus – Israel, Andorra – Elveția (21:45)
- 19 iunie 2023: Elveția – ROMÂNIA, Belarus – Kosovo, Israel – Andorra (21:45)
- 9 septembrie 2023: Andorra – Belarus (19:00), ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția (21:45)
- 12 septembrie 2023: ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra (21:45)
- 12 octombrie 2023: Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția (21:45)
- 15 octombrie 2023: Elveția – Belarus (19:00), ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel (21:45)
- 18 noiembrie 2023: Belarus – Andorra (19:00), Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo (21:45)
- 21 noiembrie 2023: ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus (21:45)
Primele două clasate se califică direct la turneul final din Germania. Alte trei locuri sunt stabilite prin intermediul play-off-ului din Liga Națiunilor.
{{text}}