Revolta domnului Răzvan Marin

Și șervețelul brodat pus pe tamburină de Edi Iordănescu

Multe comentarii după victoria minusculă cu Andorra. Multe și cu amortizor. Asta arată, printre altele, că începem să ne cam pierdem reflexele specifice meseriei. Bineînțeles că mai arată cât de jos a ajuns naționala. 

Cosmetizăm un 2-0 puchinos, împachetându-l ca pe un rezultat de parcurs, dar asta nu poate ascunde adevărul că „băieții” au jucat mai mult de o jumătate de oră în superioritate numerică fără să reușească să marcheze. Mai mult, fără să își creeze ocazii. 

E rușinos când se întâmplă în fața reprezentantei unei oraș-țărișoară din lumea a 4-a a fotbalului. Chiar dacă noi am ajuns la granița cu lumea a treia.

Pielea de găină!?

Bate la ușă meciul cu Belarus și deja peste 20.000 de oameni și-au cumpărat bilete să fie pe Arena Națională. Un gest de normalitate, care exprimă atașamentul necondiționat față de națională. Același lucru îl afirmă și jucătorii, și selecționerul. 

Dar să spui, ca Radu Drăgușin, că ai avut pielea de găină la debutul în națională e prea mult. După cum mi s-a părut îngrijorător că un fundaș de 21 de ani care evoluează la Genoa în Serie B să fie depășit în câteva rânduri de niște tipi de prin liga a 4-a spaniolă.

Fotbal chinezesc

Dintr-o pudoare demnă de un salon unde se practică pilates, s-a vorbit puțin spre deloc despre evoluțiile slabe ale lui Nicolae Stanciu și Răzvan Marin. Adică oamenii de la care așteptăm cel mai mult din motive evidente. 

Marin este singurul „tricolor” care joacă la o echipă din Serie A (Empoli), fie ea și modestă, Stanciu are o carieră în spate pe care scrie Steaua, Anderlecht, Sparta și Slavia Praga. Problema la Stanciu este că în prezent pe cartea lui de vizită scrie Wuhan Three Towns. 

Iar asta se vede. Stanciu joacă un fotbal chinezesc, nu vi se pare? Ca un Adidas care a decăzut și a ajuns Abibac.

Prostii. Sau noi proști?

Problema la Marin este tupeul. Nu tupeul din joc, pe teren e discret, ci tupeul vecin cu altceva din afara jocului. Ultimul pe listă, gestul de lehamite la schimbare și refuzul formalei îmbrățișări cu Edi Iordănescu. Dar pentru domnul Răzvan era prea mult și un gest formal. 

Și când este întrebat despre asta la conferința de presă, adică despre o formă de a-i da cu flit selecționerului, spune că ziariștii îl întreabă prostii. Corect, colegul Marius Mărgărit, om care a albit de câte a văzut pe la națională, trebuia să îl întrebe despre felul în care schimbarea orei i-a afectat metabolismul.

Nu mai da din mână!

În nemuritorul stil împăciuitorist din fotbal, nu doar al nostru, Edi Iordănescu a spus că cere pasiune de la jucătorii pe care îi convoacă. Sigur, dragă Edi, să nu confundăm totuși pasiunea cu insubordonarea. Marin își permite, cu repetiție, mai mult decât îi dă dreptul fișa postului. 

Vezi ieșirea pe care a avut și în mandatul lui Rădoi, când i-a reproșat selecționerului că a jucat prea puțin cu Macedonia de Nord. Se adună selecții, se adună obrăznicii. Fapte de fotbal, mai puține.

Să vedem la meciul cu Belarus. Să vedem dacă Marin o să fie titular. Știți care este replica oficială aici. Își permite fotbalul românesc luxul acesta? Poate că ar trebui să înceapă să și-l permită.