La începutul anilor 2000, era unul dintre fotbaliștii cu fantezie la nivelul primului eșalon, boem și pe teren, și în afara lui. Alintat „Figo”, Romică Buia avea talent și era stilul de jucător care evolua pentru aplauzele publicului.
A fost campion cu Dinamo, dar a trăit momente memorabile la Universitatea Craiova, Poli Timișoara și chiar Rocar, când a înscris un gol ce-a apărut la CNN, după ce l-a învins pe Răzvan Lucescu, pe atunci portar la Rapid!
Un tip savuros în afara gazonului, Romică era sufletul fiecărei echipe pe la care a evoluat, mereu cu câte o poantă, tocmai de aceea era un apropiat al lui Mugur Mihăescu, unul dintre comedianții ce făceau furori în acea vreme cu grupul de umor „Vacanța Mare”. Acum, la 52 de ani, mai evoluează la „județeană”, în Maramureș, și încă marchează goluri în meciuri oficiale!
- Romică, sau „Figo din Banat”, „din Berceni”, „din Ștefan cel Mare”, la 52 de ani marchează încă într-un meci oficial, chiar dacă la liga județeană. Sunteți și antrenor la grupa U19 la Minaur Baia Mare, și jucător activ la Comuna Recea, în fotbalul județean. Când o să puneți ghetele în cui?
- N-am crezut că voi juca până la vârsta asta. Facem antrenamente de trei ori pe săptămână, apoi în weekend avem partidele oficiale. Bonus: avem o trupă de old boys, marțea și vinerea facem mișcare săptămânal. Și asta de 25 de ani neîntrerupt! Ne mișcăm cât putem, mișcarea e foarte importantă, nu aș rezista fără să fiu activ fie și o zi. Vine și Vasile Miriuță la aceste întruniri săptămânale, mai vin și alți foști fotbaliști de la Baia Mare.
- La ce nivel ați mai rezista acum, cu puțin mai mult antrenament?
- Dacă aș avea colegi care să alerge pentru mine, aș mai rezista și la liga a treia fără probleme. Laa 52 de ani! Nu e un nivel atât de ridicat. Dar importantă este condiția fizică, pe care n-o mai am, a fugit de mine...
Romică Buia: „Nu exista echipă fără număr 10”
- Mai fotbaliști în vremurile dumneavoastră decât cei de acum?
- Cam da. La orice ligă. La fiecare echipă găseai câte 2-3-4 fotbaliști, nu jucători. Plus unul, doi portari buni. Nu exista echipă fără un număr 10. Nu mai vorbesc de fundași, care erau buni și ei.
- Ce n-au tinerii jucători români de acum?
- N-au pasiune. Eu m-aș duce și la 12:00 noaptea la un fotbal. Din păcate, pe ei este greu să-i aduci la antrenamente, se strâng greu. Nu mai au motivație, deși condițiile sunt excelente, comparativ cu ceea ce aveam noi. Și noi nu aveam ghetele colorate, echipamente, malete, fâșuri! Dar aveam plăcerea de a juca fotbal zilnic, chiar și pe terenul din fața blocului.
- Copiii pe care-i antrenați știu ce ați reprezentat ca fotbalist?
- Acum, cu tehnologia asta, se mai uită și ei pe internet. Din auzite, te caută pe net, apoi își dau seama cine-i antrenează.
Romică Buia: „Încântam stadioanele”
- Cine v-a pus porecla „Figo”?
- Era Luis Figo în vervă la sfârșitul anilor '90, începutul anilor 2000, la Barcelona, apoi primul transfer „galactic” la Real Madrid. Eram la Rocar București, iar ziaristul Adi Dobre a văzut o poză cu mine și mi-a spus: „Mă, dar tu semeni cu Figo! Ia să-ți zicem «Figo din Berceni»”. Și-așa a rămas. Adi Dobre era ofițer de presă la noi, la Rocar.
- Dacă ați da timpul înapoi, ați schimba ceva?
- În mare, am făcut cam tot ceea ce puteam face. Am pornit de la liga a treia, apoi am urcat la a doua, întâi, la națională, campion cu Dinamo, finalist de Cupă cu Rocar, o echipă mică. Am încântat stadioane de câte 40.000-50.000 de spectatori la Craiova, la Timișoara. Adică 50.000 de oameni veneau la un meci, nu la tot campionatul! Asta a fost bucuria mea, să încânt oamenii, iar unii veneau special pentru mine, ca să mă vadă. Asta e plăcerea unui fotbalist.
2selecții a bifat Romică Buia la echipa națională, la 21 de ani, pe când era mijlocaș la Baia Mare în eșalonul secund
- Mai e vreun fotbalist în România pe stilul dumneavoastră?
- Mi-a plăcut Eric, brazilianul. Apoi, Sânmărtean, Aliuță, cam pe ăștia îi știu eu.
Romică Buia: „Barcelona voia să mă cumpere”
- Puteați da boom-ul vieții, în 1992, transfer la Barcelona. Ce n-a mers?
- Cei de la Baia Mare au cerut prea mult. Enorm. Așa scria și presa vremii. Cei de la club au cerut 400.000 de dolari, o sumă uriașă. Gândește-te că un apartament cu două camere în Baia Mare era vreo 1.000 de dolari pe-atunci.
- Plecase Gică Hagi de la Steaua la Real Madrid pentru 4 milioane de dolari, dar avea supernume.
- Da, da. Era ceva uriaș. Eu nu jucasem încă în Liga 1! Evoluasem cel mult la eșalonul secund. Cei de la Barcelona voiau să mă achiziționeze, pentru început pentru formația secundă, am fost dus de Giovanni Becali în Catalonia, o săptămână. M-am antrenat cu Barcelona, inclusiv cu prima echipă.
- Cum a fost atunci?
- Giovanni era și impresarul lui Stoichkov, am stat și cu el la masă. Bulgarul era foarte supărat că nu joacă titular, în acea perioadă, apoi, peste doi ani, a câștigat „Balonul de Aur”.
- Cum s-ar fi schimbat viața dumneavoastră?
- Chiar mă gândeam. Eu cred că aș fi făcut față. Mai ales pentru început, la Barcelona B, apoi, cine știe?, la echipa mare. Având condițiile de acolo, puteam să prind și echipa mare a catalanilor. Acum, rememorând, îmi pare tare rău că n-am fost lăsat acolo. Atunci, pe moment și după, nu am avut regretele de acum.
203meciuri a strâns în Liga 1, marcând de 20 de ori, pentru U Craiova, Sportul Studențesc, Rocar, Dinamo, Gloria Bistrița, Poli AEK Timișoara și Pandurii Târgu Jiu
Romică Buia: „Când intram, dădeam drumul la joc”
- V-ați antrenat cu echipa mare?
- O dată cu ea, apoi cu formația secundă. Mi-aduc aminte de Stoichkov, de Bakero, care era lângă mine. La acel moment, nu realizam prea bine ce mi se întâmplă. Nu eram timorat, să-mi tremure picioarele. Când intram, dădeam drumul la joc. Țin minte că am dat două goluri. Am jucat cu Barcelona B într-o vineri și am dat două goluri, i-am bătut 5-2 pe unii. Apoi, a căzut transferul, m-am întors la Baia Mare, iar sâmbătă am intrat să joc pentru echipa de aici într-un meci cu Bocșa. Îți dai seama, să treci în câteva ore de la Barcelona la Bocșa!
- Cum vă tratau vedetele de acolo?
- Eram foarte tânăr, aveam mustață și chică... Ia o poză cu Hector Bellerin, de-a fost la Arsenal și la Barca, iar acum e la Sporting, e leit cum eram eu! Jur, seamănă și acum cu mine când eram eu tânăr. Vedetele Barcelonei s-au purtat normal cu mine, n-am avut probleme.
Romică Buia voia la Steaua, nu în Belgia
- Ați mai avut oportunități de a ajunge la o echipă mare?
- Da, am fost dorit de Steaua București. Am făcut cantonamentul cu „militarii”, stăteam cu Panduru în cameră. Două meciuri de pregătire, am dat 7 goluri, dar iar nu m-au lăsat să plec cei de la Baia Mare. Am stat vreo șapte etape la hotelul „Haiducul”, unde avea Steaua cantonament, dar nu s-a făcut. Vorbisem cu nea Puiu Iordănescu, cu nea Țiți Dumitriu, ziceam că vreau să joc, ei voiau ca eu să joc, dar nu mă lăsa Baia Mare. Și clubul a preferat să mă dea în Belgia, în prima ligă, la Ekeren.
- Vi se potrivea Belgia?
- Nu prea. Nici clima, nici psihic. Nu era Spania, nu era Barcelona. Și era echipă mică, oamenii de acolo erau reci și la antrenament. În Belgia, eram cam al 10-lea la alergare, în condițiile în care la Baia Mare eram printre primii! Acolo am văzut lecția profesionalismului. Juca la noi ginerele președintelui, căpitan de echipă, iar eu, pe stilul românesc, i-am zis prima oară că de aceea e în formație. Apoi, am văzut că e primul la alergare. N-aveai ce să-i zici! La noi, și-acum, românul o lasă mai moale, mai sare antrenamentele. Ăla era primul la antrenamente, la orice, mai avea și un al doilea serviciu.
5goluri în 35 de meciuri a bifat ardeleanul la Germinal Ekeren, în prima divizie belgiană, bifând locul 3 acolo în 1996
Romică Buia s-a simțit cel mai bine la Poli Timișoara
- Dacă ați juca acum, la ce nivel ați fi?
- Chiar vorbeam la un pahar de vin cu băieții, cu Vasile Miriuță, cu Leo Grozavu, cu alții, cum ar fi să jucăm noi acum. Pe cei de acum nici nu-i atingi și au și căzut! Chiar aș fi curios să știu la ce nivel aș ajunge. Probabil titular la națională aș fi. Dacă am ajuns la națională venind de la Baia Mare, clar aș fi putut! Și-aș juca acum la o echipă de top. Aș fi tras tare să prind naționala mare și să fiu căpitan acolo! Cred că aș fi putut.
- Ați ajuns prea târziu la Dinamo? În ediția 2001-2002, deja erați trecut de 30 de ani, când ați și câștigat titlul de campion.
- Probabil, da. Domnul Florea, care era patron atunci la Rocar, a avut posibilitatea să mă dea fie la Steaua, fie la Dinamo, și m-a direcționat către „Ștefan cel Mare”. Nu-mi pare rău. Tot timpul trebuie să-ți faci treaba oriunde ai fi, ori la Steaua și Dinamo, ori la Bistrița și Cavnic.
9meciuri a adunat la Dinamo, fiind campion cu "câinii" în 2002. Mai este vicecampion cu U Craiova (1995) și a dus Rocar în Cupa României în 2001
- Dar unde v-ați simțit cel mai bine?
- La Timișoara. Datorită spectatorilor. Ne susțineau incredibil. La fiecare meci veneau peste 40.000 de oameni, și cu UTA, și cu Steaua, și cu Dinamo, și cu Petrolul. Oamenii vedeau că ne dăruiam pe teren, ne aplaudau. Chiar și la 1-8 cu Steaua, în ploaie.
Aveam un președinte la Baia Mare și ne-a zis la un moment dat: «Astăzi, vreau să jucați pentru spectatori, să ridicați oamenii în picioare!». Un coleg de-ai mei, Dorobanți, hâtru, i-a zis: «Domn președinte, să dați ordin să vopsească scaunele! La cât de buni sunt adversarii, ne dau multe, dar cu scaunele vopsite stau spectatorii doar în picioare»
Nu-mi pare rău că n-am prins vremurile de acum. Și pe vremea mea se câștigau bani frumoși, pentru zilele alea. OK, n-am strâns eu miliarde, dar ca să trăiesc decent, să am o viață liniștită, am reușit. Nu mă văd eu să fac afaceri! Eu sunt cu antrenoratul, la nivelul meu
Și eu am simțit tentațiile Bucureștiului, eu fiind fotbalist în Capitală la 30 de ani. Dar e viața mai zbuciumată, pe mulți îi strică Bucureștiul. Sunt mulți care nu se adaptează. Mă mai căutau domnișoarele după meciuri, îmi scriau scrisori! Oamenii mă iubeau, la restaurant eram aplaudat
Am evoluat într-o perioadă a «Cooperativei», dar acum nu mai sunt interese și prietenii, fiecare trage pentru el. Nu se mai joacă nici fotbal cu zâmbetul pe buze
Regret că n-am jucat la Steaua. Apoi, că n-am fost la Rapid, am fost în Giulești doar la câteva meciuri din Intertoto. Tot la fel, s-a cerut mult pe mine
-Romică Buia
Cum vede Romică Buia situația din fotbalul românesc:
- „Fiecare club își face doar strategia lui în România, fiecare e pentru el, de aceea s-a stricat fenomenul”
- „N-am văzut prea multe meciuri în Liga 1, ca să vorbesc despre fotbaliști. Așa, îmi place Olaru. Au fost atâția în străinătate, în Serie A, de exemplu, dar nu rezistă acolo. Talent au, dar ar trebui să muncească mai mult, să fie umili la antrenamente și să tragă tare. Să rămână un an, doi la o echipă, să nu se mute de colo-colo, apoi se vor adapta. Problema e că, atunci când dă de greu, românul pleacă, nu vrea să reziste!”
- „Eu cred că Farul se va lupta pentru titlu cu CFR Cluj. FCSB e departe, sacrifică tot. M-aș adapta la stilul lui Gigi Becali, mă adaptez la orice, sunt rezistent la critici. El vrea binele echipei, de aceea e critic. Trebuie să știi unde te duci, ce te așteaptă dacă nu faci bine. Așa, e bine când ai salarii bune și condiții? E normal să te aștepți la critici”
- „La Liga 2 mi-au plăcut CSA Steaua, dar nu poate promova, apoi Iași. Dinamo? Are doar primul «11», iar rezervele nu sunt de nivelul titularilor, dar poate va forța promovarea. Rămâne o situație imprevizibilă”
- La Dinamo au fost multe probleme, cu banii, de aceea a ajuns unde e acum. S-a ales praful după epoca Borcea. Cred că vor trece cel puțin doi ani până să revină în prima ligă. E greu fără bani, nu reziști nici la Liga 2 fără bani. E bine să ai un sponsor tare, nu 5-6, apoi intervine scandalul
- „Echipa națională are acum cele mai mari șanse. Eu cred că va reuși în aceste preliminarii. E bine că a rămas Edward Iordănescu, cred că le-a redat plăcerea jucătorilor. Să cauți alt antrenor, pierdeai iar timpul”
{{text}}