Risipiți pe lângă tricolor

În momentul în care avem o echipă națională mai degrabă slăbuță, un grup de pretinși suporteri în loc s-o ajute mai mult o încurcă

Dintr-un meci câștigat cu 2-0 în Andorra de regulă nu rămâne cine știe ce de reținut. Probabil pentru ca întâmplarea să nu cadă pradă uitării, un pâlc de derbedei înveșmântați în negru a făcut în așa fel încât zilele astea să vorbim nu doar despre meci, ci și despre altceva.

Ideea de suporteri

Pe micul stadion andorran au fost sute de români veniți din Spania, din Franța, din alte părți, chiar din țară. Sute de kilometri cu mașinile, bani cheltuiți, cu scopul de a vedea și de a susține o echipă națională despre care știi că nu e nemaipomenită, dar în care speri, o încurajezi, îți dorești poze comune cu jucătorii, n-are importanță că nu sunt de la Real Madrid, ci de la Pisa sau Huesca. 

Îți cumperi tricou galben, fular tricolor, dacă poți, îți aduci și copiii la meci. E o formă de fior național binefăcător mai ales pentru cei care au plecat de mulți ani din țară și se simt bine la orice reconectare cu ceva românesc.

Cei în negru

Ca ultras, nu porți însemne naționale, ci te îmbraci în veșminte cernite. Ai ura de rasă în suflet și violența în sânge. De sub o ceafă groasă aflată deasupra altor tegumente mustind de cerneala tatuajelor răzbat măscări antiungurești, care apără, chipurile, țara, râul și ramul. 

Mizeria aceasta ideologică e ambalată aparent înălțător, sub falduri patriotice. Uniți sub tricolor! Un pâlc involuat acoperit de câteva crâmpeie de citate latinești, incultura alcătuitorilor fiind folosită de unii care au cu totul alte interese decât susținerea echipei naționale.

 Acest trib, această gintă patriliniară poate fi luată drept orice (drept instrument electoral de pildă), numai drept galerie a echipei naționale nu.

Ideea de ultrași

Noi, cei mai albiți la păr, n-avem de unde să înțelegem ce înseamnă ultrașii câtă vreme am fost doar suporteri ai fotbalului, cu steag, cu coif făcut din ziar, iar cei mai pricopsiți dintre noi chiar cu goarnă sau talangă. Ideea de ultras presupune nu doar altă recuzită, ci și altă ideologie. 

Trebuie să fii agresiv fizic și verbal, să te bați, trebuie să dai foc la niște chestii prin tribune, trebuie să-i înjuri pe unguri, să-i dai afară din țară, chiar dacă asta presupune un drum de peste trei mii de kilometri, până sub crestele Pirineilor. 

Acesta e fenomenul ultra, așa ne apărăm noi țara, măscărindu-i pe unguri din Andorra, bătându-ne între noi, dând foc, împrăștiind fum și trimițând spre cer acea flacără pretins patriotică pe care susținem că am avea-o în suflet.

Încă un adversar al echipei naționale

Am mai avut tribune închise la meciurile de acasă și probabil c-o să mai avem. Poate chiar după această nevinovată deplasare în Andorra să înceapă încă o procedură disciplinară la capătul căreia am fi bucuroși dacă am scăpa doar cu o amendă. 

Ideea e că aceste nenorociri se pot întâmpla oricând, și cu Belarusul, și la oricare alt meci al echipei naționale. 

Pe lângă adversarii fotbalistici ai României, cei din teren, îmbrăcați într-o culoare diferită față de a noastră, mai există și acești băieți echipați mereu în negru, care ne pot prejudicia și ei, gândindu-se că ne ajută. Uniții sub tricolor sunt de fapt risipiții de pe lângă tricolor, care trag de el în toate părțile, căznindu-se să-l destrame.