Victoriile naționalei în startul campaniei de calificare la Euro2024, comentate la rece de Cătălin Țepelin, redactorul-șef al Gazetei Sporturilor.
1. Golul Belarusului e cel mai bun lucru care ni se putea întâmpla în acest final de martie. Brusc, ne-am trezit și ni s-a făcut frig, vorba lui Emil Grădinescu atunci când VAR-ul verifica și un posibil penalty în prelungiri. Frisoanele care ne-au zgâlțâit aseară nu ne vor lăsa să belferim până la vară, așa cum probabil ne-ar fi îndemnat două victorii la zero, dar subțiri.
2. Urmează două deplasări teribile în iunie. Prima în Kosovo, a doua în Elveția. Dacă scoatem mai mult de un punct din dubla asta, vom deveni favoriți la locul 2. Adică la calificare.
3. Dar echipa lui Iordănescu transmite neîncredere, multă neîncredere. În ciuda multor momente bune, consistente, uneori chiar spectaculoase, din dulapul trecutului sar în lumină scheletele eșecurilor care au fragilizat stăpânirea de sine a naționalei. Și, din senin, apar blocajele. Gândiți-vă că au trecut mai bine de 15 ani de când n-am mai bătut o echipă de prim-plan (1-0 cu Olanda în 2007), deci este explicabil. Dar explicabil nu e totuna cu tolerabil la nesfârșit.
4. Edi Iordănescu continuă să ceară "să strângem rândurile, să fim alături de echipă, să sprijinim fotbaliștii, să nu-i mai criticăm dur". Dar asta e treaba lui, el trebuie să găsească remediul potrivit pentru mini-depresiile din vestiar. "Nu-mi permit luxul să-i alint pe jucători", spune selecționerul și are dreptate. Apoi, de la volanul autospecialei de pompieri, cere extinctoare de pe stradă?!
5. Ce îi lipsește naționalei cel mai mult e un jucător dominant. Unul care să fie măcar cu o jumătate de clasă peste ceilalți, un magnet al speranțelor care să tragă după el echipa, un "football boss" de reușitele căruia să se agațe și restul. Stanciu și Alibec se tot înscriu la cuvânt, dar se retrag timizi după câteva strofe. Hai, mai cu curaj!
6. Fără un șef de echipă ne-om mai descurca, dar fără fundaș stânga nu știu cum o scoatem la cap. Pentru că din joben ies doar iepuri falși. Variantele sunt puține și ne dau fiori, nu speranțe. Camora (36 de ani CFR), Bancu (30 de ani, U Craiova) și Opruț (25 de ani, Hermanstadt) au tot fost testați, iar noi am testat cu ocazia asta Xanaxul. Pe culoarul "de viitor" ar mai fi Borza (17 ani, Farul), Andres Dumitrescu (22 de ani, Sepsi) și Ticu (22 de ani, Petrolul).
Gata, asta e toată lista, Iordănescu n-are de unde scoate unul mai bun. Dintre cei 6 se alege meșterul fierar-betonist care să zidească flancul stâng. Și de-aici încolo doar acatistele ne mai pot ajuta.
7. Peste toate aceste ezitări, temeri și anxietăți ale "naționalei" plutește așteptarea frenetică a unui public care critică, bombăne, se încruntă, dar una-două își pune palmele pâlnie la gură ca să strige spre teren ori spre televizor "Hai România!".
Aseară, pe stadion au fost aproape 30.000, la granița dintre impresionant și inexplicabil. Oamenii fierb de dorul unei naționale care să joace fotbal și să le mai dea și zahăr, nu doar lămâi. Se agață de orice fir de speranță, pun suflet, sunt aici la fiecare nou început, când echipa are nevoie de ei. Și e rândul echipei să-i apere de frig.
{{text}}