Pentru a celebra semicentenarul UEFA, organizatorii EURO 2008 au solicitat fiecărui for naţional participant la întrecerea din vara acestui an să nominalizeze cîte o figură marcantă a fiecărei reprezentative în istoria celei mai importante competiţii fotbalistice a Europei. Astfel, 16 de nume cu rezonanţă în întreaga lume au fost aşezate de votanţi în panoplia celebrităţilor care au făcut, prin evoluţiile lor, ca EURO 2008 să strălucească intens de-a lungul istoriei sale.
Vassilis Hatzipanagis, cel mai spectaculos jucător care a driblat vreodată pe stadioanele elene, dar care nu a evoluat niciodată pentru eleni, este jucătorul ales de Federaţia greacă să reprezinte ţara între cei mai buni foşti jucători dintre cei desemnaţi de participantele la EURO 2008.
Născut pe 26 octombrie 1954 într-o familie de imigranţi greci în Taşkent, fosta URSS, actualmente capitala Uzbekistanului, Hatzipanagis a atras privirile asupra calităţilor sale încă de la o vîrstă fragedă. Clubul Pathakor a vrut să îl înregimenteze, dar legile comuniste nu permiteau ca un fotbalist care nu era cetăţean al Uniunii Sovietice să joace la nivel înalt. În cele din urmă, după insistenţele clubului, părinţilor lui Vassilis li s-au făcut formele legale, iar fiul lor a putut juca pentru gruparea uzbecă.
Hatzipanagis şi-a făcut debutul în fotbalul profesionist la vîrsta de 17 ani, fiind chemat la scurt timp şi la naţionala U19 a URSS. A reprezentat apoi Uniunea Sovietică şi la turneul de calificare pentru Olimpiada din 1976. Totuşi, deşi calităţile îi erau apreciate, Vassilis Hatzipanagis a decis să întoarcă spatele URSS-ului, avînd în vedere că la "naţională" era considerat a doua opţiune pe postul de aripă stînga, după marele Oleg Blohin. Fotbalistul a ales să se transfere în ţara natală a tatălui său, Grecia, la Iraklis Salonic.
Reputaţia sa era deja suficient de mare, astfel că la primul joc pentru prim divizionara elenă, în 1975, stadionul era plin ochi de oameni care veniseră să vadă la lucru noul talent al formaţiei. Hatzipanagis a jucat pînă la finalul carierei pentru Iraklis, mai ales fiindcă diriguitorii clubului erau speriaţi de reacţia publicului în cazul în care ar fi vîndut vedeta echipei. Iar Vassilis nici nu a dus lipsă de oferte, Lazio, Arsenal, FC Porto şi Vfb Stuttgart fiind interesate la vremea respectivă de el.
Vassilis Hatzipanagis a jucat pentru "naţionala" Greciei într-un singur meci amical, disputat pe stadionul Apostolos Nikolaidis în mai 1976. Deşi suporterii greci erau extaziaţi de fotbalistul care dribla ca nimeni altul, o veste proastă le-a tăiat din bucurie. Hatzipanagis nu mai putea evolua în selecţionata elenă, deoarece apucase să joace sub tricoul reprezentativei de juniori a URSS.
Cu toate că a avut un talent incomensurabil, Vassilis Hatzipanagis regretă multe lucruri din cariera sa: "Îmi pare rău că nu am putut îmbrăca tricoul Greciei de mai multe ori. Mi-ar fi plăcut să scriu istorie pentru Grecia. Regret şi faptul că nu am evoluat într-un campionat mai puternic. Dacă aş putea să întorc timpul, sigur aş schimba multe decizii luate în carieră".
{{text}}