International   •   Campionate   •   ITALIA

Scandal la naționala Italiei » Roberto Mancini riscă să fie demis, după ce și-a pus în cap tot vestiarul! Presa îi anunță deja înlocuitorul

Roberto Mancini s-ar putea despărți de naționala Italiei. Foto: Imago Images

Articol de Daniel Scorpie   —  miercuri, 29 martie 2023

Roberto Mancini (58 de ani), selecționerul Italiei, nu mai e în cele mai bune raporturi cu jucătorii, din cauza evoluțiilor slabe din startul preliminariilor EURO 2024. 

Mancini a fost deranjat mai ales de repriza a doua făcută împotriva Maltei, adversar aflat cu 159 de locuri mai jos în clasamentul FIFA, în care jocul Italiei a fost ca un somnifer pentru privitori și cu puține ocazii de a mări de la 2-0 diferența pe tabelă.

Roberto Mancini: „Ratarea calificării la CM 2022 este o rană care nu s-a închis”

Potrivit cotidianului „La Repubblica”, antrenorul care mai are contract cu „Squadra Azzurra” până după Campionatul Mondialul din 2026 a rămas tare dezamăgit de ceea ce a arătat campioana Europei și în prima repriză contra Angliei (pierdută la Napoli cu 0-2) și de faptul că echipa n-a putut să marcheze decât două goluri la La Valletta. 


„Relația de iubire între Mancini și națională s-a stricat. Tehnicianul e nemulțumit de cei promovați titulari și de faptul că cei chemați la lot sunt mai preocupați de echipa de club și nu dau totul în teren. Ratarea calificării la CM 2022 din Qatar este o rană care nu s-a închis și rezultatele din startul acestei campanii îi ridică multe semne de întrebare asupra viitorului acestei naționale”, a explicat sursa citată.

Roberto Mancini s-ar putea despărți de naționala Italiei! Antonio Conte e gata să-i ia locul

E pentru prima oară în mandatul de selecționer când Mancini iese deschis și își acuză elevii, semn că ceva nu mai funcționează în vestiar. Tot „La Repubblica” scrie și despre faptul că, dacă situația nu se va detensiona, ar fi tentat de o experiență în străinătate, la PSG sau Tottenham. 

Mai mult, ar putea fi vorba de o ștafetă cu Antonio Conte, care a mai stat pe banca Squadrei Azzurra între 2014 și 2016. 


„Contează mult și discuțiile pe care «Mancio» le va avea cu președintele Gabriele Gravina și ofertele care vor mai apărea până la finele stagiunii”, scriu italienii. Mancini a fost managerul lui Manchester City (2009-2013) și le-a mai pregătit în afara Peninsulei pe Galatasaray (2013-2014) și Zenit St. Petersburg (2017-2018).

59 de meciuriare Roberto Mancini ca selecționer al Italiei, înregistrând 38 de victoriii, 13 remize și 8 eșecuri. A fost numit pe 14 mai 2018 și a cucerit titlul european în 2021

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.