Fotbal   •   Nationala   •   INTERVIU

„Ziar bun pentru învelit pește și atât” » La 6 ani distanță, Christoph Daum a fost întrebat despre celebra ironie la adresa GSP: „V-am provocat”

+10 Foto
Christoph Daum n-a mai antrenat de când s-a despărțit de FRF (septembrie 2017)

Articol de Remus Răureanu, Cristi Preda (foto), Sebastian Culea, Iosif Popescu (video)   —  joi, 30 martie 2023

La aproape 6 ani de când Christoph Daum (69 de ani), fostul selecționer al naționalei, s-a enervat din cauza criticilor găzduite de   Gazeta Sporturilor și a lansat o ironie, “e un ziar bun pentru invelit pește și atât”, neamțul a atins subiectul în cadrul unui interviu acordat pentru GSP.ro. Revenit în România datorită unui documentar biografic, neamțul recunoaște acum că ne-a „provocat”.

CONTEXT:

  • În plină campanie pentru Mondialul din 2018, Daum a atacat GSP în cadrul unui interviu: „Gazeta Sporturilor e bună pentru învelit pește și atât. Nu e un ziar reprezentativ”, antrenorul considerându-se nedreptățit de jurnaliștii Gazetei.
  • Drept răspuns, după acel interviu, reporterii GSP i-au făcut cadou o undiță germanului, în cadrul unei conferințe de presă.
  • Daum a eșuat la națională, pe care a condus-o între iulie 2016 și septembrie 2017. Bilanțul său: 3 victorii, 3 egaluri și 4 înfrângeri. I-a lăsat pe „tricolori” pe locul 4, într-o grupă cu Polonia, Muntenegru, Danemarca, Armenia, Kazahstan.

VIDEO. Christoph Daum, despre „meciul” cu Gazeta Sporturilor: „Pescuiam o reacție din partea voastră”


- Ați avut clinciuri cu presa de aici. E adevărat că am fost critici cu dumneavoastră, dar nu mai critici decât am fost cu alți selecționeri. Așadar, nu a fost ceva personal. Dar încă mai credeți că nu ați fost tratat just de presa din România? 

- Acum cred că am o relație bună cu media din România. Dar așa e mereu. Câtă vreme ești în centrul atenției și ai o responsabilitate, ești atacat. După ce nu mai ești implicat, toată lumea vrea să știe opiniile tale. Eu am încercat să fiu deschis cu presa, am fost disponibil cu cea mai mare transparență posibilă, că nu vă puteam chema la ședințele pe care le aveam cu jucătorii. Ca să rezum, eu cred că am avut o relație bună cu presa, dar presa vrea mereu rezultate. Și rezultatele n-au fost satisfăcătoare ...

+10 Foto
Momentul în care Gazeta Sporturilor i-a dăruit o undiță lui Christoph Daum / foto: Raed Krishan

- Ați fost ironic și la adresa noastră, a Gazetei Sporturilor. V-ați enervat și ați spus că un astfel de ziar e bun pentru împachetat pește. A fost o glumă bună, a intrat direct în folclorul fanilor. 

- Eee, da (n.r. zâmbește, se fâstâcește un pic) .... Am încercat și eu să pescuiesc o reacție din partea jurnaliștilor cu remarca mea, a fost ca un cadou pentru voi, v-am provocat (n.r. râde). Eu nu sunt pescar de profesie, dar știți că pe vremuri, când nu aveam atât plastic, împachetam mâncarea în ziare vechi. La așa ceva am făcut trimitere atunci. Și chiar ar avea sens să nu mai folosim atâta plastic, deci poate a fost o idee bună ce am zis atunci.


- Ați fost un fel de activist de mediu, deci. 

- Da, da (n.r. se amuză)

Mai multe articole despre națională:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.