Selecționata Spaniei conduce în sondajul live realizat de cotidianul din Madrid, urmată de Croația, Brazilia, Germania, Uruguay și Portugalia. Naționala noastră se află pe locul 21, înaintea Serbiei, Franței și Turciei.
După ce și-a provocat cititorii la un sondaj pe tema celor mai iubite și celor mai urâte echipe de club din lume, selecționând 28 de nume, între care și Steaua București (clasată pe 21), acum Marca a lansat un altul rezervat echipelor naționale cele mai iubite și cele mai detestate de pe glob, dintr-o listă de 30 aleasă de pe 5 continente (17 din Europa, 5 din America de Sud, 3 din Asia, 3 din Africa și 2 din America de Nord/Centrală).
Oricine participă la sondaj (peste 112.000 de fani până acum) poate da fiecăreia note de la 1 la 10. În acest moment, conduce detașat Spania, recent învinsă de Scoția, cu 7,24, iar podiumul este completat de vicecampioana mondială din 2018, Croația (5,95), și de cvintupla campioană mondială, Brazilia (5,87).
România are 4,45, fiind situată puțin în spatele Angliei și Elveției, adversara noastră din preliminariile CE 2024, dar peste SUA, Maroc, Serbia, Egipt, Franța, Turcia, Arabia Saudită și Iran.
TOP MARCA
1 | Spania | 7,24* |
2 | Croația | 5.95 |
3 | Brazilia | 5,87 |
4 | Germania | 5,62 |
5 | Uruguay | 5,40 |
20 | Peru | 4,59 |
21 | ROMÂNIA | 4,45 |
22 | SUA | 4,44 |
23 | Maroc | 4,42 |
24 | Serbia | 4,40 |
30 | Iran | 3,91 |
*medie a notelor
Echipele alese pentru sondaj:
- EUROPA - Spania, Anglia, Germania, Franța, Croația, Elveția, Serbia, Turcia, Țara Galilor, Italia, Portugalia, Danemarca, Țările de Jos, Belgia, Suedia, Norvegia, România;
- AMERICA DE SUD - Brazilia, Argentina, Uruguay, Columbia, Peru;
- AMERICA DE NORD/CENTRALĂ - SUA, Mexic;
- AFRICA - Egipt, Maroc, Senegal;
- ASIA - Arabia Saudită, Iran, Japonia.
52este locul ocupat în lume de naționala României în ierarhia FIFA publicată cel mai recent de forul mondial
{{text}}