Tenis

Sorana Cîrstea, urcare de 33 de locuri în clasamentul WTA! Câte puncte și câți bani a primit după calificarea în semifinalele de la Miami

+6 Foto
FOTO: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Wednesday, 29 March 2023

Sorana Cîrstea (32 de ani, locul 74 WTA) e în semifinalele turneului de la Miami! A trecut de Aryna Sabalenka (24 de ani, locul 2 WTA), scor 6-4, 6-4.

Sorana Cîrstea a început turneul de la Miami pe locul 74 WTA, însă calificarea în semifinale i-a adus un salt impresionat. 

Sorana Cîrstea, urcare de 33 de locuri în clasamentul WTA!

 După succesul cu Aryna Sabalenka, Sorana a primit 390 de puncte în clasamentul WTA. Acum, într-un clasament live, Cîrstea este pe locul 41, cu 1.218 puncte. 

Dacă va ajunge în finală, Sorana va ajunge la 1.478 de puncte și va urca pe 28. Cu un triumf în turneul de la Miami, românca va avea un total de 1.828 de puncte, ceea ce ar duce-o pe locul 20, peste Simona Halep (28).

Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea la turneul de la Miami 

Pentru accederea în semifinale, Sorana Cîrstea are asigurat un cec în valoare de 352.000 de dolari. Locul în finală se recompensează cu 662.000 de dolari, iar campioana va lua 1.262.000 de dolari.

VIDEO Rezumatul meciului Sorana Cîrstea - Aryna Sabalenka 6-4, 6-4

Sorana Cîrstea, cea mai importantă victorie a carierei 

Sorana Cîrstea se află în cel mai bun moment al carierei. După ce a ajuns în sferturi la Indian Wells, jucătoarea din România a ajuns acum în semifinalele turneului de la Miami, de categorie WTA 1000. 

Acest succes este cel mai important reușit de Sorana în carieră. Cîrstea s-a impus pentru a 19-a oară în carieră în fața unei jucătoare din Top 10 WTA, dar Sabalenka, locul 2 WTA, este adversara cel mai bine clasată pe care Sorana o învinge. 

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.