CS Dinamo, instituție publică, grupare administrată de Ministerul de Interne, va efectua demersurile legale pentru a respinge noul plan de reorganizare, fiind trecută la categoria „chirografari”.
Noul plan de reorganizare, al 3-lea, al lui Dinamo ar reduce datoriile de la 7,4 milioane de euro la aproximativ două milioane de euro, iar cei ce ar urma să piardă cel mai mult sunt cei înscriși la categoria „chirografari”.
Cei care conform planului inițial de reorganizare ar fi trebuit să-și primească banii în 2024. La categoria chirografari, printre altele, se numără și CS Dinamo.
CS Dinamo se va opune noului plan de organizare al „câinilor”
Fiind o instituție publică, clubul sportiv, cu care gruparea de fotbal este în relații amicale, va fi nevoit să facă orice demers legal pentru a respinge noul plan de reorganizare! Întrucât este înscris la masa credală cu 199.467,70 de lei, aproximativ 41.000 de euro, bani pe care trebuie să-i recupereze. Sau să facă tot ce poate pentru a-i recupera.
Mai sunt și alte societăți de stat acolo, la „chirografari”, cu datorii totale de aproximativ 6.000 de lei, care vor urma aceiași pași legali, este vorba de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (CNAIR) și Administrarea Domeniului Public.
29 iunie 2021e data la care clubul din Ștefan cel Mare a intrat în a doua insolvență a grupării, echipa a retrogradat în mai 2022
5 milioane de euros-au șters la precedenta insolvență a lui Dinamo din banii datorați instituțiilor statului
{{text}}