Fosta gimnastă Larisa Iordache (26 de ani) a fost invitată astăzi la Colegiul „George Coșbuc” din București, unde le-a vorbit elevilor despre experiențele din carieră și modul în care a reușit să gestioneze relația școală - gimnastică.
Retrasă din activitate în finalul lui 2021, după câțiva ani în care a fost măcinată de accidentări, fosta gimnastă cu 21 de medalii în palmares le-a împărtășit sfaturi și experiențe de viață elevilor.
Larisa Iordache a ajuns la liceu în bolidul eiLarisa și-a făcut apariția în bolidul ei, un BMW i8 cu prețul de pornire undeva la 150.000 de dolari, iar înainte de întâlnirea cu elevii a vorbit cu reporterii prezenți la fața locului.
VIDEO. Larisa Iordache, față în față cu elevii unui liceu din Capitală
„Mă bucur foarte tare că pot să le transmit din experiențele mele și stilul meu de viață copiilor. Fiecare copil și adolescent trebuie să urmeze calea bună.
Din clasa a patra, semestrul 2, eu eram deja în internat, veneau profesorii la noi în cantonament, la Onești. Nu am avut atât de multe momente la școală, dar mi le amintesc cu drag pe cele din primele clase. Aveam foarte mulți colegi, ne jucam în pauze. Ne ajutam reciproc, aveam o colegă care-mi dădea temele și eram pe placul profesoarei.
Mi-a plăcut școala, nu pot spune că am fost indiferentă. Părinții m-au îndemnat tot timpul să învăț, să fiu o persoană echilibrată, să știu să vorbesc, să calculez și să-mi rezolv problemele. Sigur, și să am cunoștințele necesare pentru a avea un viitor foarte bun.
Am fost însă o fire mult mai sportivă și agitată, îmi plăcea mult mai mult să merg la antrenamente. Dar ăsta este secretul nostru, să nu-l spuneți nimănui”, a afirmat Larisa.
Antrenoratul este o provocare pentru mine, trebuie să-mi exprim toate trăirile în cuvinte astfel încât să înțeleagă copiii. Ca gimnast era mai ușor, lucram cu mine, acum lucrez cu niște copii. Sunt copii minunați, foarte ambițioși, ceea ce mi se pare genial. Asta îmi oferă și o stare psihică foarte bună.
- Larisa Iordache
{{text}}