Dumitru Dragomir (76 de ani), fostul președinte al LPF, i-a răspuns lui Florin Talpan, juristul CSA Steaua București, în urma afirmațiilor făcute de acesta azi dimineață.
„Oracolul din Bălcești” a spus că Florin Talpan nu are dreptate în ceea ce zice și că „îl doare la bască” dacă CSA Steaua București va câștiga sau nu procesul pentru palmaresul Stelei istorice cu cei de la FCSB.
Dumitru Dragomir, replică pentru Florin Talpan, juristul CSA Steaua București: „Nu îl cunosc, nu ştiu cine este”
„N-am ce să îi transmit. Nu îl cunosc, nu ştiu cine este. Nu are dreptate în ce spune. Steaua a continuat angajându-l pe Piţurcă, pe Lăcătuş… Nu înţeleg. Sunt orgolii multe, el este în contră şi cu Armata lui şi cu toată lumea.
Eu n-am impresie rea despre el, s-a zbătut ca să câştige. Dar în afara dreptăţii este greu să câştigi. Categoric mă aşteptam ca instanța să ia această decizie (n.r.- în dosarul privind palmaresul Stelei). Asta este normalitatea, eu o ştiu foarte bine.
Fără hotărâre judecătorească, nu puteau să treacă de la o formă la alta. Federaţia nu aproba, numai în baza unei hotărâri judecătoreşti, Federaţia a fost de acord ca Steaua să treacă de la Minister în privat.
Iar domnul Talpan vrea să invoce şi hotărârile judecătoreşti şi tot. Nu am nimic cu domnul Talpan. Să ştiți că mă doare la bască pe mine. Dacă va câştiga sau va pierde Steaua, mă doare la bască. Nu mă doare capul, mă doare basca”, a declarat Dumitru Dragomir, potrivit Fanatik.
Florin Talpan acuză: „Sunt urmărit și m-au amenințat cu moartea! Totul din cauza lui Becali și Dragomir”
Florin Talpan a spus că din cauza afirmațiilor făcute de Gigi Becali, patronul FCSB, și Dumitru Dragomir, acesta ar fi primit amenințări cu moartea.
„Mă atacă domnul Dragomir, domnul Becali şi au început să mă ameninţe cu moartea fel de fel de persoane. Sunt urmărit şi m-au ameninţat cu moartea.
Totul din cauza lui Gigi Becali şi a domnului Dragomir”, a declarat Talpan, conform Fanatik.
{{text}}