International   •   Campionate   •   ITALIA

Victor Osimhen, nigerianul devenit erou la Napoli: „Cel mai frumos gol va fi cel cu care câștigă Napoli scudetto”

Victor Osimhen, nigerianul devenit erou la Napoli. Foto: Getty Images

Articol de Alexandra Nistoroiu (Libertatea)   —  vineri, 31 martie 2023

Vital în călătoria lui Napoli spre primul scudetto după 33 de ani, Victor Osimhen (24 de ani) recunoaște că lucrează pentru a-și îndeplini visul de a juca în Premier League, dar crede că fanii din Serie A sunt cei mai buni din lume.

Victor Osimhen, în vârstă de 24 de ani, se bucură de cel mai bun sezon ca goluri marcate din cariera sa la Napoli, după ce s-a alăturat echipei italiene pentru 75 de milioane de euro în vara anului 2020, de la Lille.

Victor Osimhen, nigerianul devenit erou la Napoli

Nigerianul, care a evoluat la Wolfsburg, în Germania și apoi la Charleroi, în Belgia, înainte de a ajunge la Lille, a explicat și diferența dintre a juca în Serie A versus alte ligi europene: „În Italia, este un altfel de fotbal”, a spus el. 


„Este foarte intens și, bineînțeles, fanii sunt foarte, foarte gălăgioși. Chiar și atunci când nu jucăm, când văd un jucător pe stradă sau într-un restaurant, vor să-și arate dragostea și aprecierea pentru el, să îi ureze succes și să continue să îl susțină. Cred că, sub acest aspect, Serie A este cea mai bună”, a adăugat atacantul.

Victor Osimhen, prezentat la Wolfsburg în 2017. Foto: Imago Images

De la prăjitura Osimhen la câinele deghizat în Victor Osimhen

Popularitatea lui Osimhen în rândul suporterilor lui Napoli a crescut substanțial în ultimele luni. Atacantul a devenit un fel de cult. Galeria merge la meciuri cu un steag care-i poartă chipul. Mulți fani poartă măști ca a lui, iar unul dintre ei și-a deghizat câinele în jucătorul preferat. Mai nou, cofetăriile din Napoli au început să servească deserturi dedicate lui, amintind într-o formă sau alta de look-ul atacantului.


Un moment emoționant s-a petrecut înainte de startul partidei cu Torino, când Osimhen a observat un copil, junior al adversarilor, care purta o mască precum a lui. „Am văzut că avea și aceeași culoare de păr, apoi și-a pus masca mea. Sper să îl întâlnesc acum și să fac o fotografie cu el", a spus atacantul după meci.

Osimhen este flatat de atenția primită de la suporteri: „Este frumos să percepi dragostea prin aceste gesturi, este cu adevărat foarte special”.

De curând, un cântăreț din Napoli, Alex Garini, i-a făcut un cântec special, scriind alte versuri pentru melodia Ameno a trupei ERA. Piesa a luat cu asalt social media, în special Tik-Tok, având următoarele versuri:

  • Dicevn' ca' era fa' sol' e limunat (Spuneau că poate doar să facă limonade)
  • Dicevn' ca' era fa' sol' e limunat (Spuneau că poate doar să facă limonade)
  • Osimhen
  • Osimhen
  • Ha signat, ha signat Osimhen (A marcat, a marcat... Osimhen)
  • Ma c' mo', ma c' mostr' (Ce monstru, ce monstru)

Victor Osimhen: Începuturile dure în copilăria din Lagos, capitala Nigeriei

Viața nu l-a răsfățat așa pe Victor Osimhen decât după mulți ani de sacrificiu. Tânărul s-a născut și a crescut în Lagos, capitala Nigeriei. Și-a pierdut mama când avea doar șase ani, iar trei luni mai târziu, tatăl lui a rămas fără loc de muncă.

„A fost foarte greu și, de asemenea, acolo de unde am venit eu, este un loc în care nu se promite nimic. Nimeni nu-ți spunea că are încredere în tine și a trebuit să fac toate astea de unul singur, pentru că fotbalul era singura speranță ca eu și familia mea să supraviețuim și să plecăm spre viața mai bună pe care o trăim acum”, povestea el într-un interviu video.

În alt interviu, pentru France Football, în 2019, Osimhen a povestit cum casa copilăriei era după o groapă de gunoi. Iar la sfârșit de săptămână, el și prietenii lui mergeau acolo să caute pantofi. „Stăteam acolo mult timp, era amuzant. O vedeam ca pe un joc. Dar dacă stai să te gândești, era o luptă!”.

Uneori, vezi, te-ai trezit cu un Nike la piciorul drept și apoi începi să cauți celălalt pantof... Și, în sfârșit, găsești stângul și este un Reebok! Sora mea îi repara și era bine. Era un mod de a supraviețui. 



- Victor Osimhen, atacantul de la Napoli

Ca să supraviețuiască, vindea apă și sucuri în traficul din Lagos. Un frate vindea ziare de sport, iar sora lui portocale.

„Trebuia să supraviețuim, așa că am rămas împreună”. Seara, frații așezau pe masă banii strânși ziua din vândut pe stradă. „Îi dădeam totul surorii noastre mai mari, care făcea mâncare și organiza totul”.

Victor Osimhen, bântuit de accidentări

La doar 24 de ani, Osimhen a strâns deja o istorie mai lungă de accidentări decât mulți fotbaliști mai experimentați. I-au marcat primele sezoane în Europa. În Germania, a fost operat de trei ori la genunchiul drept. Apoi a avut o problemă la umăr, care a necesitat altă intervenție chirurgicală. „Dar aceste lucruri din trecut m-au făcut ceea ce sunt astăzi”, spune el, în stilul în care-și asumă și copilăria, ca pe o provocare care l-a modelat, fără să se plângă.

„Când m-am mutat în Italia, am avut Covid, apoi o accidentare la mâna dreaptă care m-a ținut pe tușă timp de trei luni. A fost o perioadă dificilă, dar am crezut mereu în mine. Știam că mă voi întoarce mai puternic și că îmi voi putea îndeplini dorințele, reducându-i la tăcere pe cei care nu credeau în mine”, povestește Osimhen, citat de Sky Sport Italia.

În noiembrie 2021, Osimhen a avut o accidentare gravă la față, în urmă căreia era aproape să-și piardă vederea. A trebuit să fie iarăși operat. „A fost greu pentru mine, dar m-am înconjurat de cei dragi și asta m-a ajutat să mă vindec mai repede”.

Ca parte a recuperării postoperatorii, a trebuit să poarte o mască de protecție. Chiar și când putea renunța la ea, nu a făcut-o. Nu doar pentru că prinsese o oarecare teamă de reaccidentare. La fel ca părul vopsit blond, masca neagră devenise parte din identitatea lui, ca un talisman care îl însoțește în cel mai bun sezon al carierei sale.

„La Napoli s-au făcut multe inițiative amuzante cu chipul meu, cu masca, chiar și coechipierii mei îmi trimit fotografii și videoclipuri. Este un sentiment extraordinar să simt că sunt o sursă de inspirație și cred că voi păstra masca pentru suporteri”, mărturisea el.

Victor Osimhen îl admiră pe Luciano Spalletti: „Nu crede că e gata până nu e cu adevărat gata”

Într-un interviu recent, Osimhen a vorbit și despre relația sa cu Luciano Spalletti, managerul clubului: „Îmi place de el pentru că are același tip de mentalitate ca și mine. Nu crede că e gata până nu e cu adevărat gata. Și a transmis asta întregului vestiar”.

„Lucrăm și mai mult la antrenamente, ca și cum ar trebui să ne salvăm. Aceasta este cheia, secretul, mentalitatea întregii echipe. Și cei ca mine, care sunt la Napoli de mai mult timp, ca Di Lorenzo sau Mario Rui, încearcă să intre în mintea coechipierilor lor pentru a-i face să înțeleagă prin ce am trecut în ultimele sezoane, unde am jucat, cum am trăit, ce înseamnă să joci și să câștigi aici”, spune Victor Osimhen.

Întrebat care e golul său preferat, Osimhen a răspuns simplu: „Cel mai frumos gol va fi cel cu care câștigă Napoli scudetto”.

Aceasta este mentalitatea potrivită. Acum, că visul începe să se împlinească, putem spera la asta, dar trebuie să evoluăm bine în următoarele meciuri pentru a deveni campioni. 



- Victor Osimhen, atacantul de la Napoli

Victor Osimhen, despre Napoli: „Nu am văzut așa ceva în viața mea”

Victor Osimhen are o relație specială cu Napoli, pe care îl consideră „diferit de orice alt oraș”. 

„Când joci aici, înțelegi de ce mulți jucători decid să rămână mult timp: în Napoli se arată o dragoste incredibilă jucătorilor. Nu am mai văzut așa ceva în viața mea! E o pictură murală uriașă a lui Maradona în oraș, care arată că atunci când faci multe pentru acești oameni, îi faci fericiți și poți fi sigur că ei te vor susține întotdeauna

De fiecare dată când mă accidentez sau ratez un gol, ei continuă să-mi scandeze numele. Sunt recunoscător pentru dragostea pe care mi-o oferă! Singurul mod în care îi pot răsplăti este să îi fac fericiți pe teren, realizându-le visul. Voi face totul pentru asta”, a declarat fotbalistul într-un interviu acordat luna aceasta.

Victor Osimhen este iubit la Napoli. Foto: Imago Images

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.