Victoria lui Dinamo la Kiel, o fortăreață a handbalului european, consolidează un moment bun al handbalului de club din România. Chiar dacă echipa nu a mers în sferturi, jucătorii au dat un semnal despre valoare și seriozitate.
În schimb, la feminin, echipele de club din România chiar trăiesc un moment important. Avem două cluburi care joacă sferturi de finală și în orice țară echilibrată acesta este un succes așezat și consistent. Știu că, la noi, succesul se socotește doar dacă luăm Liga Campionilor, dar eu cred că o prezență constantă la acest nivel este un indicator bun.
Iar toate asta la un loc înseamnă că sistemul românesc funcționează și că produce un tip de performanță. Iar când spun sistemul românesc, mă refer la modelul promovat de cele trei cluburi, Rapid, CSM, Dinamo. Este vorba de performanță susținută din bani publici, cu jucători și jucătoare de top din toată lumea și cu salarii dintre cele mai mari în epoca modernă a handbalului.
Este un sistem cerut de administrația românească, acceptat de politicieni, dar care niciodată nu a fost în dezbatere publică cu plătitorii de impozite. Iar eu cred că ținând cont de nivelul cheltuielilor, modelul acesta trebuie să ajungă pe agenda electorală, iar oamenii trebuie să se pronunțe prin dezbatere și vot.
Cât costă performanța din bani publici?
Azi nu știm care este principiul performanței și nici cât cheltuim pentru asta. De fapt, comunitatea sportivă este opacă la a ne spune cât costă această performanță.
Dar există câteva date care ajung în spațiul public. Unul dintre cei care luptă constant pentru aflarea lor este Andrei Secueșu, un fost student la Oxford, care lucrează în investiții și care laolaltă cu câțiva sportivi de performanță a înființat un ONG care se numește Crazy Rich Athletes.
Este o metaforă atrăgătoare pentru copii aflați la juniorat pe care Andrei și echipa lui îi ajută să acceadă la burse școlare, prin sport, în Europa Occidentală și Statele Unite. Cum faci să joci baschet, tenis sau să înoți pentru un colegiu de prestigiu? Organizația a trimis, astfel, primul sportiv român din istorie la Stanford, în Statele Unite. Este vorba despre poloistul de la Steaua, Alex Gheorghe.
Orlane Kanor a jucat în Rapid - Krim
La Bistrița, bani mai mulți pentru sport, decât pentru spitale
Pasionat de sportul românesc Andrei Secueșu cere și pune cap la cap date financiare despre funcționarea sistemului. Datele adunate de Andrei arată că, la Bistrița, comunitatea locală a cheltuit pentru sport, în 2021, cu un procent mai mult din buget decât pentru spitale. Sport la Bistrița înseamnă handbal în primul rând cu salarii imense chiar și pentru jucătoarele din România. În handbal, în diferite perioade, la Buzău au fost peste două milioane de euro anual, la Baia Mare peste patru.
De partea cealaltă, adversara CSM-ului, Esbjerg a răspuns într-o cerere de transparență formulată de ONG-ul în cauză cu variațiile de buget în ultimii trei ani. Echipa daneză are în jur de 3 milioane de euro pe an, dar numai două procente vin de la municipalitate, restul sunt chestiuni comerciale.
Mărimea salariilor este de la 50 de mii de euro pe an până la 266 de mii de euro pe an, brut. Dar cu taxe pentru localnice de 50%, iar pentru străine de 27%. În România, taxele sunt de 10 la sută din salariul minim pe economie plus o parte din contribuțiile sociale. Campioana Europei, Vipers, nu a răspuns până acum la o cerere similară, dar un buget fără salarii o situează la 1,8 milioane de euro.
Și mai avem și o problemă de transparență. Astăzi, clubul Dinamo spune într-o corespondență pe Legea 544 că nu are bugetele pe secții, deși acum un an le comunica public. O mențiune aici. Clubul Dinamo are un buget de 16 milioane de euro. Nu identifică exact care este bugetul secției de handbal și nici n-am ști dacă cheltuielile administrative sunt la nivel de club sau secție. Alte cluburi, pur și simplu nu răspund.
Și în niciun caz, România nu are o Comisie de ajutor și control, așa cum au diverse federații în Franța, care arată câți bani sunt într-un sport, de unde vin și pe ce îi cheltuie cluburile respective. În mod clar, ligile masculine de handbal din Franța au un buget de 75 de milioane de euro, din care 34 de milioane sunt subvenții, iar restul venituri comerciale.
Subvențiile au crescut de la an la cu 7 milioane de euro, după pandemie. Iar publicul are acest raport în fiecare an. Tehnic asta înseamnă 34 de milioane de euro la 30 de echipe. O observație făcută de ONG-ul menționat se reflectă și în puterea de cumpărare. Cu aceeași bani cumperi mai multe servicii în România. Să adăugăm că în Franța subvenția este limitată la 1,6 milioane de euro pe sezon.
Am studiat la rându-mi două rapoarte privind liga feminină. Unul pe sezonul 2018-2019, care arată venituri din subvenții direct de aproximativ 9 milioane de euro. Iar unul altul pe zece ani care arată că subvențiile directe au scăzut de la 50 la sută din veniturile cluburilor în 2013, la 40 la sută în 2019. Dar, o privire atentă pe sponsorii unor echipe arată că e vorba de companii care lucrează cu contracte publice.
I-am cerut lui Andrei Secueșu o concluzie după analiza sa. „Teza mult vehiculată de ani de zile „cei din Vest investesc enorm in sport" nu pare să mai țină. Cifrele brute o contrazic - si noi investim cel puțin la fel.
Ba chiar ajustat cu nivelul de trai și puterea de cumpărare din Romania, bugetele cluburilor noastre par sfidătoare pentru comunitățile din provincie cărora li se aduce să joace pentru ei câte o campioană mondială la handbal, dar nu un chirurg din Germania, Franța sau Spania care să salveze vieți la spitalul județean.”
Cluburi sărace din bani publici? Dimpotrivă
Îndrăznesc să spun că, potrivit datelor de mai sus, handbalul românesc la nivel de club, nu este sărac, dacă te gândești la banii publici. Dimpotrivă. La nivel de federație și de dezvoltare de copii chiar arătăm săraci. Dar la profesioniști, încercăm să concurăm cu state mai puternice. Pe ce baze, însă?
Noi nu știm cine a setat, de fapt, performanța, dar și principiile care guvernează sportul public românesc. Câți bani este ok să investim, pe cine plătim și ce așteptăm în schimbul acestor bani. Care este nivelul salarial potrivit? Este dorința comunității bucureștene să câștige Liga Campionilor sau să aibă terenuri de sport? Poate Ministerul transporturilor să vrea Liga Campionilor sau să facă marcaje pe autostrăzi? Sau, poate, să repare Gara de Nord?
Deocamdată ne bucurăm de succes. Personal cred că banii publici trebuie folosiți în sporturile olimpice, cu excepția fotbalului, care are piață. Toate statele europene investesc direct sau mascat bani publici în sport. Dar zic că trebuie să avem un cuvânt de spus.
Poate Bucureștiul trebuie să aibă trei echipe de handbal de Liga Campionilor. Până la urmă este un oraș care are un buget de 1,2 miliarde de euro. Și are și ministerele tot aici. Poate este mega pasiunea locuitorilor săi. Poate că la Bistrița este firesc ca un salariu de jucătoare să fie 10 mii de euro. Câtă vreme este public, asumat și binecuvântat de comunitate. Pentru că, acum, având succes, acesta trebuie să fie și responsabil în fața alegătorilor. De aceea vă invit să vă întrebați consilierii locali și parlamentarii despre aceste lucruri.
{{text}}