Narcis Răducan, fostul jucător al Stelei din a doua parte a anilor '90, a comentat, la GSP Live, ieșirea nerovasă a lui Daniel Oprița de la finalul meciului pierdut de „militari” cu Oțelul Galați, scor 2-3.
Prestația extrem de modestă a roș-albaștrilor din prima repriză a provocat un discurs incisiv al lui Daniel Oprița la adresa propriilor fotbaliști, tehnicianul roș-albaștrilor dezvăluind că și-a amenințat jucătorii, la pauza meciului, că pleacă de la echipă.
Narcis Răducan, un om care-l cunoaște bine pe Oprița, personaj bine conectat la realitățile clubului din Ghencea, consideră că abordarea antrenorului a avut o singură menire: aceea de a-și trezi vestiarul din „somnolență”.
Narcis Răducan, explicații pentru răbufnirea fără precedent a lui Oprița: „A vrut să-i sperie”
„Mai degrabă a fost un mesaj pentru jucători, nu cred că ia în calcul să plece. Eu cred că e un joc, a fost un mesaj pentru vestiar. Nu se pune problema, decoamdată, de așa ceva, e în fruntea clasamentului, a vrut să-i sperie și să-i trezeasă la realitate.
Fotbalistic, echipa joacă! Cu toate greșelile de ieri, cred în continuare că Steaua e o echipă capabilă să bată pe oricine, chiar nu există neapărat o miză. Sigur, există miza individuală a fiecărui jucător, au bonusri, iar ei tratează meciurile ca și cum ar putea promova”, a punctat Narcis Răducan, la GSP Live.
La pauză, le-am spus jucătorilor că nu mai rămân la echipă dacă vor continua așa, înseamnă că sunt degeaba aici. Nu accept și nu vreau așa ceva! Trăiesc prea intens. Jucătorii trebuie să înțeleagă că reprezintă un nume, trebuie să arăți că ești Steaua.
Sunt prea dezamăgit de tot ce s-a întâmplat azi. Nu înțeleg, eu vreau să termin pe primul loc! Voi avea o discuție cu conducerea. M-a dat peste cap prima repriză. E deja al 3-lea, al 4-lea meci în care trăiesc ce am trăit azi. Și nu vreau să am probleme cu sănătatea. Deja am. Nu pot să trec peste ce s-a întâmplat! Nu vreau să fie umilit!
- Daniel Oprița, antrenor Steaua București
Steaua, primă repriză de coșmar la Galați
Oțelul a obţinut joi seara o victorie crucială pentru accederea în Liga 1, după ce a pus-o la respect pe Steaua în prima repriză. Fatai a deschis scorul după o centrare trimisă de Mitoi și deviată de Beța (14). Atacantul născut în Nigeria a reușit „dubla” la jumătatea primului act, când l-a depășit ca la juniori pe același Beța (21). Octavian Ursu a făcut scor de neprezentare, ca urmare a haosului din apărarea lui Oprița (32).
După pauză a fost alt meci. Fatai a avut 4-0 în picior, a ratat, apoi Ștefan Bodișteanu a semnat „dubla” în mai puțin de 10 minute (51, 59). În ciuda asediului din final anulat de intervențiile lui Dur-Bozoancă, elevii lui Oprița s-au întors acasă fără niciun punct, suferind a patra înfrângere din acest sezon.
{{text}}