Blestemul Spurs

O criză de isterie clasică are loc în limba maternă, face mult zgomot și arată că autorul are o problemă. Antonio Conte a făcut o criză de isterie într-o limbă aproape necunoscută lui (engleza), dar a generat zgomot cât un bisturiu perfect ascuțit și a arătat că Tottehnam are o problemă. 

Celebra conferință de presă-denunț a lui Conte a urmat unui meci jenant. 3-3 cu Southampton după 3-1, până spre final. Între timp, Conte a fost concediat și a consolidat singura performanță pentru care Tottenham e celebră: o ilustră colecție de scalpuri (Pochettino, Mourinho, Espirito Santo).

Și totuși, Conte a reușit ceva mai important decît toate trofeele necucerite de Spurs: a descris cauzele crizei. Engleza lui Conte e stângace și dură ca un discurs de bucătar italian sechestrat la New York. 

Dar precizia e incontestabilă. Pentru Conte problema are trei surse: o echipă cu jucători egoiști, un club educat să piardă și o conducere fără gândire.

Într-adevăr, Tottenham are o psihologie bizară. Istoria și atmosfera locală sunt dominate de obișnuința și chiar consolarea cu aspirația neîmplinită. În nordul Londrei, Spurs cresc la umbra lui Arsenal. În Anglia și în Europa clubul e acea forță care ar fi putut, dar nu reușește.

Nimic nu leagă dorințele tribunei de planurile clubului și deciziile președintelui. O echipă iubită mai ales pentru eșecul care permite viitoarea promisiune, adună jucători de care n-are nevoie și joacă pe un stadion faraonic. 

După 160 de milioane de lire, Spurs au reușit să îl aducă pe Ivan Perisic (34 de ani), Richarlison (proaspăt erou al retrogradării evitate de Everton) și încă 2-3 oameni care nu joacă și sunt deja uitați de propriii suporteri.

După 1 miliard de lire, Tottenham are un stadion superb, fără amintirea vreunui meci mare și, uluitor!, în continuare lipsit de nume.

După 23 de ani la conducere, Daniel Levy e cel mai vechi proprietar de club din Premier League și proaspăt inamic public nr. 2 al suporterilor. Inamicul public nr. 1 rămâne clubul însuși. Conte a explicat cum se poate așa ceva. Restul e mister și începe să aducă a blestem.

TRU (Londra)