Euro 2024

Dan Petrescu sare în apărarea lui Edi Iordănescu: „Unii își dau cu părerea pentru că n-au mai stat în fenomen! Dacă pățeam ce a pățit Kosovo...”

Dan Petrescu (55 de ani), antrenorul campioanei CFR Cluj, i-a luat apărarea selecționerului Edi Iordănescu (44 de ani) și consideră că rezultatele României din debutul preliminariilor au fost excelente.

Articol de Adrian Jitea  —  vineri, 31 martie 2023

Dan Petrescu (55 de ani), antrenorul campioanei CFR Cluj, i-a luat apărarea selecționerului Edi Iordănescu (44 de ani) și consideră că rezultatele României din debutul preliminariilor au fost excelente. 

România a învins Andorra, scor 2-0, și Belarus, scor 2-1, la debutul în grupa I preliminară pentru EURO 2024. Jocul prestat de elevii lui Edi Iordănescu a atras multe critici, printre contestatari numărându-se și Cornel Dinu. Dan Petrescu este cea mai puternică voce care îl apără pe selecționer. 

Dan Petrescu îl apără pe Edi Iordănescu

„Important e că am luat 6 puncte. Merită felicitări și antrenorul, și jucătorii. Nu știu ce e ăla joc frumos, contează punctele. 

Kosovo, în opinia mea, are jucători individual mai buni decât românii. Joacă la echipe mai bine cotate și au făcut egal acasă cu Andorra. Dacă noi făceam egal acasă cu Andorra, vă dați seama ce era. 

Pe mine nu mă surprindea! În fotbalul de azi e posibil orice, oricând. Unii își dau cu părerea pentru că n-au mai stat în fenomen, dar nu sunt atât de slabi. Uitați-vă unde joacă jucătorii lui Kosovo, la Lille, Olympiakos. Și nu i-au bătut. 

Înaintea lui Krasniqi, la Kosovo, joacă unul de la Galatasaray și unul de la Olympiakos. Ăia au salarii un milion, două de euro. I-a ales pe ei, normal.

România a făcut 6 puncte foarte importante. Prea puțin se vorbește pozitiv. Ar trebui încurajați toți, inclusiv selecționerul. Suntem pe primul loc și nu e bine? Hai, mai mult entuziasm!”, a spus Dan Petrescu într-o conferință de presă. 

VIDEO. Cornel Dinu îl taxează pe Edi Iordănescu: „Am văzut crispare, încordare. Nu e de bun augur să fie teatral”

>

Citește și alte știri din fotbalul românesc: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.