Marius Șumudică i-a influențat cariera lui Elias Charalambous, noul antrenor principal de la FCSB, pe care l-a adus pentru prima oară în România ca jucător. Șumi îl apreciază pe cipriot și ca tehnician și a încercat să-l coopteze în staff-ul său.
Elias Charalambous nu e luat foarte în serios, chiar dacă el a fost deja prezentat ca antrenor principal al FCSB-ului. Cipriotul a fost adus fiindcă are licența Pro, iar clubul lui Becali avea nevoie de un om cu calificarea aceasta ca să respecte regulamentul.
Roș-albaștrii au avut dreptul la un interimat de o lună după ce Leo Strizu a demisionat. Pintilii a putut conduce echipa în mod oficial în perioada aceasta de grație, una care era aproape să expire, de aceea FCSB a avut nevoie de Charalambous.
Marius Șumudică l-a vrut secund pe Elias Charalambous
Imaginea pe care o are Elias acum e aceea a unei marionete care a venit la București pentru a închiria o licență de care avea nevoie un club.
Marius Șumudică îl cunoaște pe cipriot și el spune că Charalambous e mai mult de atât: "Îl știu fiindcă am jucat cu el la Omonia, l-am găsit acolo când am mers și am fost colegi de cameră. Pe urmă, când eu eram antrenor la Vaslui și el încă mai juca, l-am adus acolo. E un tip foarte inteligent, dintr-o familie bună. Știe mult fotbal, eu am vrut să îl iau în staff-ul meu ca secund, dar a refuzat atunci când l-am ofertat".
Elias are 42 de ani și s-a retras din cariera de jucător în aprilie 2017, atunci când a evoluat ultima oară într-un meci pentru AEK Larnaca. Pentru Omonia, formația în care a fost coleg și cu Șumudică, a jucat cel mai mult: el a adunat 172 de prezențe și 11 goluri pentru formația din Nicosia, ca fundaș central.
66 de meciuria disputat Charalambous pentru echipa națională a Ciprului. Ultimul său meci internațional a avut loc în martie 2017: un egal cu Estonia, 0-0, în preliminariile Campionatului Mondial
Șumi l-a adus la Vaslui în iulie 2012, după o perioadă în care cipriotul jucase la Karlsruher, în Germania, unde fusese coleg cu Ionuț Rada.
Elias Charalambous a refuzat naționala de tineret a Ciprului
Și unele surse din Cipru îl descriu cu complimente pe Charalambous: "E un antrenor foarte talentat, e bine cotat aici, ca un tehnician cu un potențial foarte mare. Are o reputație bună și pentru că a fost un fotbalist important, cu multe meciuri în echipa națională. A avut oferte să meargă secund la oricare club mare din Cipru și a refuzat ca să urmeze o carieră ca "principal"".
18 partide și un gola bifat Elias într-un sezon la FC Vaslui, o stagiune pe care a început-o sub comanda lui Șumudică. Antrenorul nu a încheiat în Moldova campionatul acela, a fost demis pe parcurs
Aceleași surse povestesc că noul angajat de la FCSB a avut o propunere și din partea Federației cipriote, care-i oferise postul de selecționer al lotului de tineret. El a respins și oferta aceea.
Sunt fericit să fiu din nou în România și să lucrez pentru cel mai mare club de aici. Sunt o persoană care crede în muncă și am rămas uimit de condițiile de pregătire excelente care există aici.
- Elias Charalambous, antrenor FCSB
„Cum îi va spune? Haralambie?”
Florin Prunea a glumit la DigiSport, referindu-se la obișnuința lui Gigi Becali de a le poci, uneori intenționat, alteori fără intenție, numele antrenorilor și pe ale fotbaliștilor săi:
"Sunt foarte curios cum îi va spune Becali lui Charalambous, probabil că-i va zice Haralambie, că tot are și o conotație religioasă".
Gigi nu se joacă doar cu numele străinilor, el "îi botează" și pe români. Nici măcar numele lui Pintilii nu-l pronunță corect, îi spune "Pintilie". Lui Alibec îi spunea "De Alibec", o poreclă în care combinase și numele lui De Amorim, brazilianul pe care îl luase de la Astra în același timp în care îl adusese de acolo și pe Denis.
{{text}}