Fost coleg cu Elias Charalambous (42 de ani) la FC Vaslui, Raul Costin (38 de ani) creionează portretul noului antrenor de la FCSB.
- Te salut Raul! Cum ai primit vestea că Elias, fostul tău coleg, a fost instalat pe banca FCSB-ului?
- Salut! Mă bucur că unii dintre foștii mei colegi au acceptat să o ia pe calea antrenoratului. Este foarte bine pentru el fiindcă a ajuns la un club de tradiție din România. Sper să demonstreze că poate fi un antrenor mare.
- Cum era Elias ca jucător al Vasluiului?
- Purta părul lung. Era un bun stângaci. La prima impresie, nu mi-a plăcut ca stil de jucător, dar apoi a demonstrat că are calitate și experiență destul de mare.
- Dar ca om?
- Era un tip haios și o prezență benefică pentru vestiarul nostru, chiar m-am simțit bine cât a fost cu noi în echipă.
Raul Costin despre Charalambous: „Îi va fi greu să-și pună ideile în practică”
- Ce glume obișnuia să facă?
- În general, de vestiar. El ne spunea cuvinte în cipriotă, iar noi ne chinuiam să le reproducem. Era amuzant.
- Ai vreo amintire cu el sau vreun episod mai comic?
- Nu-mi aduc aminte. Totuși, pe teren era un tip vulcanic, care când nu-i ieșea ce voia se aprindea destul de repede. Asta din cauza pasiunii lui pentru fotbal.
- Crezi că această pasiune poate fi materializată și cu echipa?
- Din păcate pentru el, în viziunea mea, îi va fi destul de dificil, fiindcă a ajuns la o echipă în care nu se știe cât va avea el de spus. Sub comanda lui Pintilii, clubul a avut rezultate bune, dar rămâne de văzut dacă Elias va fi doar de paravan.
Raul Costin despre numirea noului antrenor de la FCSB: „N-are legătură cu religia, a fost ceva strategic”
- Liviu Antal l-a descris ca o persoană religioasă. Crezi că acesta a fost un avantaj în ochii lui Gigi Becali?
- Nu știu dacă domnul Becali a avut în minte acest lucru. Cred că a fost o mutare mai mult de strategie, pentru a acoperi postul cu probleme. Din ce-mi spui, îmi aduc aminte că purta o cruciuliță destul de mare la gât. Pentru mine, religia nu este un criteriu în fotbal.
- Cum consideri că va gestiona relația cu Gigi Becali?
- Clar îi va fi greu. Asta pentru că patronul FCSB-ului este printre puținii oameni din fotbal care vine cu finanțări și își impune automat și punctul de vedere.
Chiar dacă în Cipru campionatul s-a dezvoltat foarte mult, rămân la concluzia că Liga 1 e mai bună. Am făcut un cantonament în Cipru, iar nivelul era mult mai jos. Vom vedea dacă ceea ce a făcut Elias în Cipru îl va ajuta și aici
- Raul Costin, fost coechipier a lui Elias Charalambous la FC Vaslui
{{text}}