Petra Kvitova e noua campioană de la Miami, după o finală de excepție câștigată în fața kazahei Elena Rybakina (#7 WTA), scor 7-6 (14), 6-2. Titlul #30 din cariera remarcabilă a cehoaicei a prins contur după un prim set de poveste!
Cât de rapid se pot schimba lucrurile în tenis! Petra Kvitova trecuse în penultimul act de Sorana Cîrstea, într-un meci în care românca a condus cu 5-2 și a irosit două mingi de a închide un prim set pe care-l avusese în buzunar. Dominată, dar nu suficient cât să-și piardă încrederea, jucătoarea cehă a reacționat ideal: a intrat în transă, iar traiectoria ei în turneu s-a schimbat la 180 de grade. De la 2-5 în fața Soranei, Petra s-a mai oprit doar când a luat trofeul în brațe!
Petra Kvitova o învinge pe Elena Rybakina și e noua campioană de la Miami!
După ce a rezolvat „puzzle-ul Sorana”, fostul #2 mondial, în prezent pe locul 12, a continuat în aceeași manieră convingătoare și în finala cu Elena Rybakina. Nimeni alta decât jucătoarea momentului, campioană la Indian Wells și finalistă la Australian Open, de două ori triumfătoare în fața liderului mondial Iga Swiatek în 2023.
Contra unei jucătoare atât de incomode precum Rybakina, posesoare a unor lovituri năprasnice și cu încrederea la cote maxime, Kvitova a adus cel mai bun tenis al ei exact în cele mai importante momente: a inventat lovituri câștigătoare din unghiuri imposibile, a avut procentaje excelente cu primul serviciu, a servit ași în momentele cheie și nu i-a permis sub nicio formă adversarei să preia inițiativa. Sunt doar câteva dintre ingredientele care au contribuit sâmbătă seara la victoria jucătoarei din Cehia.
Fosta câștigătoare de la Wimbledon a câștigat un prim set de-a dreptul dramatic, decis într-un un tie-break în care s-au disputat nu mai puțin de 30 de puncte, o raritate! Kvitova a salvat multiple mingi de set ale kazahei (cinci, în total) și s-a impus cu un fantastic 16-14, de departe cel mai spectaculos și palpitant tie-break disputat în ultimii ani în circuitul feminin. Primul set a durat, în total, o oră și șase minute și a avut dublu impact: a energizat-o moral pe cehoaică, pentru care a urmat un marș autoritar spre victorie.
Epuizată inclusiv la nivel mental, Rybakina cu greu a mai putut ține pasul cu adversara sa, pentru care orice minge mai scurtă venită de dincolo de fileu însemna o noua oportunitate de atac percutant. Aflată pe un vizibil val de încredere, Petra a dominat ostilitățile, surclasând-o pe Rybakina la toate capitolele. Cehoica și-a adjudcat manșa secundă la doi și a pus mâna pe titlul cu numărul 30 din carieră.
E un titlu care-i poate da foarte multă încredere Petrei Kvitova în viitor, în ceea ce urmează pentru ea în acest sezon.
- Dragoș Suciu, comentator DigiSport
{{text}}