Încă două echipe din Serie A s-ar interesa de serviciile lui Olimpiu Moruțan (23 de ani, mijlocaș ofensiv), e vorba despre Atalanta și Monza.
Împrumutat de Galatasaray la Pisa, Moruțan nu duce lipsă de interes. Pe lângă Salernitana, formație despre care jurnaliștii italieni au scris că îl dorește pe fostul jucător de la FCSB, în cursă pentru „Oli” ar fi intrat și Atalanta, locul 5 din Serie A, și Monza, ocupanta poziției a 13-a, informează seriebnews.com.
„Atalanta caută un jucător ofensiv, tehnic, de picior stâng, de când Josip Ilicic, Malinovski și Miranchuk au plecat de la echipă. Tânărul și talentatul Moruțan e foarte interesant pentru formația din Bergamo”, precizează cei de la tuttoatalanta.
Olimpiu Moruțan a confirmat la Pisa
Olimpiu Moruțan aparține în continuare de Galatasaray, care l-a împrumutat până în vara lui 2023 la Pisa.
Moruțan a contribuit din plin la parcursul bun al Pisei (locul 6 din Serie B) din acest sezon. A înscris 6 goluri și a pasat decisiv la alte 7 reușite în 29 de etape.
Moruțan, dacă mai marchează 3 goluri și dă încă vreo 4-5 assisturi, nu mai pleacă din Italia, chiar dacă Pisa nu promovează. Galatasaray ține de preț. Important e să dea vreo 8-9 goluri până la finalul campionatului. Nu mai pleacă din Italia, pentru că 5 milioane de euro nu e o sumă mare pentru un «număr 10» de 24 de ani, care dă 18-20 de goluri plus assisturi.
- Giovanni Becali
5 milioane de euroe cota de piață a lui Moruțan, conform portalului de specialitate Transfermarkt
{{text}}